Medhouse banner

(Video) Ochelari de soare și încălțăminte sport, susceptibile a fi contrafăcute, descoperite în P.T.F. Bechet

Date:

Ochelari de soare și încălțăminte sport, susceptibile a fi contrafăcute

Ochelari de soare și încălțăminte sport, susceptibile a fi contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Bechet. Bunurile au fost găsite, în urma unor controale efectuate asupra a două mijloace de transport, în mai multe cutii. În interiorul acestora se aflau 2.592 perechi încălțăminte sport și 9.500 perechi ochelari de soare, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute. Dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, acestea ar fi valorat aproximativ 1.693.000 lei.   

În data de 08.03.2024, în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, s-au prezentat pe sensul de intrare în ţară, doi cetățeni bulgari care conduceau două ansambluri rutiere înmatriculate în Bulgaria. Ambii șoferi transportau diverse bunuri pe ruta Grecia-Slovacia, conform documentelor prezentate.

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră asupra celor două mijloace de transport, poliţiştii au descoperit  mai multe cutii ce conțineau încălțăminte sport și ochelari de soare.

Cei doi șoferi sunt cercetați

În urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea totală de 12.092 bunuri contrafăcute (2.592 perechi încălțăminte sport și 9.500 perechi ochelari de soare), toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

Bunurile, în valoare de 1.693.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, faţă de cei doi șoferi se efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Program special la Constanța. Cererile pentru CEI preluate prin ghișeul mobil

Cartea Electronică de Identitate: Condiții de obținere și ridicare...

PREMIERĂ – Capodopera lui Arthur Miller, „Toți fiii mei”, ajunge la Constanța!

Teatrul de Stat Constanța prezintă o poveste răvășitoare despre...