Panică într-un bloc din Giurgiu
Panică, la miezul nopții, pe scara unui bloc de pe șoseaua București din municipiul Giurgiu, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament situat la etajul I.
Proprietarul, un bărbat în vârstă de 68 de ani, a simțit miros de fum și de plastic încins. Acesta era singur în casă, a reușit să iasă la timp și l-a alertat pe vecinul care locuiește în fața sa, coborând în spatele blocului.
În scurt timp, apartamentul a luat foc.
Când au ajuns echipajele de pompieri, incendiul se manifesta cu flacără deschisă, atât în balcon, cât și în interiorul camerelor.



Mai multe persoane s-au autoevacuat sau au fost evacuate
Aceștia au evacuat un bărbat, care locuiește la etajul al II-lea, la parterul blocului fiind magazine. Alte două persoane s-au autoevacuat.
Proprietarul și trei bărbați, în vârstă de 54, 66 și 67 de ani au fost monitorizați de echipajele medicale la fața locului.
Pompierii au intervenit rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă. Aceștia au folosit și un ventilator pentru evacuarea fumului din interiorul apartamentului.
Patru apartamente, afectate
În urma incendiului au fost afectați patru proprietari, astfel:
- în apartamentul în care a izbucnit incendiul au ars mobilier, electrocasnice, articole textile și alte bunuri. De asemenea, s-au deteriorat tavanele, pereții și ferestrele.
- în apartamentul de deasupra, s-au deteriorat pereții și tavanele, din cauza fumului;
- depozitul magazinului situat la parterul blocului a fost inundat cu fum. S-a deteriorat tavanul, pe o suprafață de aproximativ 10 mp, iar aparatura electrocasnică a fost inundată cu apă. A fost salvat magazinul;
- luneta unui autoturism parcat la scara blocului a fost spartă.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu cu două autospeciale de stingere, o descarcerare, o autospecială prevăzută cu instalație pentru hidropeforare, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, o ambulanță SMURD, două SAJ, echipaje de Poliție și jandarmi.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
Recomandările pompierilor
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:
- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;
- nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
- nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;
- nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;
- verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat.
Sursă foto/video: ISU Giurgiu
