Medhouse banner

(Video) Parteneriat pentru siguranța copiilor: M.A.I. și partenerii instituționali își unesc eforturile pentru protejarea tinerilor în viața de zi cu zi și în mediul online

Date:

Am avut părinți care mi-au spus „bine că fumează doar canabis”

Creșterea gradului de siguranță a copiilor atât în viața de zi cu zi, cât și în mediul online, a fost tema întâlnirii de lucru, de astăzi, 2 septembrie 2024, desfășurate la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

În cadrul discuțiilor, la care au participat conducerea MAI, șefi ai principalelor structuri, specialiști din diverse domenii, parteneri din alte instituții, cadre medicale, psihologi, reprezentanți ai ONG-urilor, elevilor și părinților, s-a subliniat că vocile tinerilor trebuie să fie auzite și luate în considerare în deciziile care îi privesc direct.

Participanții au accentuat importanța unui parteneriat strâns între MAI și alte instituții responsabile, copii, părinți și ONG-uri, subliniind că doar prin colaborare și eforturi comune putem obține rezultate reale în protejarea copiilor. Printre temele discutate s-au numărat efectele drogurilor asupra copiilor și măsurile de prevenire a consumului, sprijinul pentru copiii deja afectați și familiile lor, combaterea violenței în rândul minorilor, traficul de minori, riscurile din trafic și din mediul online, precum și măsurile de siguranță împotriva incendiilor.

„Este clar că nivelul de siguranță în școli, pe străzi, în general în societate nu poate crește decât printr-o cooperare între instituțiile statului și cetățeni, structurați în formele de societate civilă, alte instituții de drept privat și așa mai departe. Prin urmare, nici dacă vorbim de trafic de droguri, nici de ființe umane, nici de alte tipuri de criminalitate, noi, ca societate nu ne putem atinge obiectivul dacă nu conjugăm efortul instituțiilor statului. (…) Societatea românească nu poate reuși în combaterea și ținerea sub control a acestor fenomene la un nivel suportabil, rezonabil, fără o colaborare cu școala, părinții, cu elevii.”, a declarat Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.

„Lipsa de cunoștințe în anumite domenii ori experiență de viață, apartenența la microcomunități ori grupuri sociale pot să-i vulnerabilizeze și să-i transforme în ținte predilecte ale unor infractori, inclusiv în mediul online. Pe de altă parte, curiozitatea crescută și deschiderea către nou, îi fac să învețe cu ușurință cum să reducă vulnerabilitățile și să evite riscurile de victimizare.

Datele din studiile noastre au arătat, înainte de toate, o mare nevoie de informare a copiilor și în multe situații a adulților din jurul acestora, cu privire la riscurile la care se expune un copil care comite infracțiuni, la consecințele juridice și sociale ale unor astfel de fapte dar și la efectele pe care le au infracțiunile asupra victimelor și nu în ultimul rând, la modul în care copiii se pot proteja și la instituțiile care pot oferi suport în acest sens.”, a declarat Comisar șef Radu Daniel, director Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Poliției Române.

„Apreciem că, nu numai școala, nu numai în mediul școlar trebuie să acționăm, este nevoie de o acțiune în toate palierele de activitate, siguranța copiilor depinde de tot ce înseamnă activități ale autorităților și toate aceste activități trebuie să se desfășoare în parteneriat, fie că vorbim de prevenirea violenței sub toate formele ei, fie că vorbim de consumul, traficul de droguri, de traficul de persoane, de ceea ce înseamnă siguranța rutieră, și nu în ultimul rând, foarte important este pericolul care vine din mediul online, acest pericol, pe care nu îl putem vedea decât în momentul în care avem o consecință, și de aceea cred că mesajul specialiștilor este cel mai important, pentru că acest mesaj trebuie să ne facă să înțelegem cum putem să acționăm, să avem o eficiență.”, a spus Chestor general Bogdan Despescu, secretar de stat MAI.

Peste 100.000 de apeluri pe an la 119

Rareș Petru Achiriloaie, președinte/secretar de stat Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a anunțat că la nivelul numărului 119, s-au înregistrat în ultimii ani, aproximativ 100.000 de apeluri pe an. Tot el a mai subliniat faptul că nu toate cazurile se confirmă.

La eveniment au participat și comisar șef Ramona Dabija, directorul Agenției Naționale Antidrog, comisar șef Maria Cristina Stepănescu din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, chestor șef Benone Matei, inspectorul general al Poliției Române, general de brigadă Leontin Mitu, adjunct al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, general maior Benone-Gabriel Duduc, adjunct al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, chestor Marcel Simion, Corpul Național al Polițiștilor, Liviu Țurcan, director Mercury360, Eugen Ilea, Federația Națională a Părinților, Irimia Teodor, Consiliul Național al Elevilor, i Yolanda Crețescu, psiholog clinician Asociația HappyMinds, dr. Viorela Nițescu, șef Secție Toxicologie, Spitalul „Grigore Alexandrescu” și dr. Radu Ţincu, șef Secție Toxicologie, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.

„În 2019, am deschis primul helpline care a venit să prevină depresia și anxietatea. Am întâlnit copii care cereau ajutorul împotriva violenței din familie, am întâlnit copii care ajunseseră până la un incident de suicid pentru că, acasă era atât de rău.

Copiii noștri cresc în familia noastră, în care noi am învățat să ne distrăm cu un joint, am învățat să ne distrăm doar cu substanțe și este forma în care facem față stresului, nefericirilor, concurențialului din social media și mă bucur că astăzi vorbim și de siguranța pe care o prezintă la toate categoriile de vârstă. Și atunci nu vedem că este nevoie să reparăm întregul sistem, 360 de grade în jurul copilului?”, a declarat Yolanda Crețescu, psiholog clinician Asociația HappyMinds:

„Am observat, în ultimii 6 ani, un număr de aproximativ 40-50 de copii cu problemele menționate, cu intoxicații acute cu substanțe psihoactive, cu supradoze. La o primă vedere pare un număr mic, dar, așa cum a spus și doamna psiholog, este vârful icebergului.

În spatele fiecărui copil adolescent cu o asemenea internare stau mulți alții, cu consum cronic, care nu ajung în camera de gardă sau în secția de toxicologie. Am observat, în ceea ce privește părinții, o categorie a părinților care habar nu au, nu știau despre copilul lor, nu știau că își face leziuni de auto-vătămare, nu știau că el consumă alcool, droguri ș.a.m.d.”, a spus dr. Viorela Nițescu, șef Secție Toxicologie, Spitalul „Grigore Alexandrescu”.

„Spunea doamna psiholog că „bine că consumă alcool”. Am avut părinți care mi-au spus „bine că fumează doar canabis”. Aceste poliadicții și în special consumul de substanțe psihoactive, noi substanțe de sinteză care au un efect brutal asupra creierului, vor produce efecte extrem de grave în dezvoltarea acestor tineri, iar la nivel global, tot așa, studiile ne spun că un tânăr care consumă din perioada adolescenței va avea un IQ mai mic comparativ cu populația care nu consumă, ceea ce iarăși ne arată importanța înțelegerii fenomenului, nu doar din perspectivă medicală.

Un tânăr de 9 ani nu se droghează decât că are o problemă psiho-emoțională și ea va trebui să fie identificată și tratată corespunzător. Și acest lucru îl facem prin politici sanitare care dau posibilitatea părinților să își evalueze copiii din perspectivă psihologică. Şi nu în ultimul rând, accesul la testare. În acest moment, statul român nu oferă capacitatea părinților de a-și testa gratuit copiii atunci când au anumite suspiciuni.”, a precizat dr. Radu Ţincu, șef Secție Toxicologie, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.

Cu acest prilej a fost lansată și campania realizată de Poliția Română cu sprijinul Corpului național al Polițiștilor, intitulată „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.”, destinată conștientizării minorilor asupra faptului că pasivitatea în fața agresiunilor și infracțiunilor însemnă încurajarea acestui fenomen.

Vă prezentăm în continuare declarațiile complete ale participanților la acest eveniment:

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

A fost cutremur în România! Ce magnitudine a avut

Cutremur în România, în această dimineață. Seismul s-a produs...

VIDEO. Fiul unui cunoscut psiholog din Constanța, șef de promoție la Școala Gimnazială Nr. 7 „Remus Opreanu”

Momente deosebit de emoționante la festivitatea de absolvire a...

Retragere emoționantă pentru Simona Halep | Constănțeanca își ia rămas bun de la tenis

Retragere grandioasă pentru Simona Halep la Sports Festival: Nume...