Medhouse banner

(Video) Percheziții domiciliare în Constanța și Techirghiol! Vizați sunt trei traficanți de droguri de mare risc

Date:

Cele trei persoane ar fi vândut ADB – BUTINACA și ecstasy

La data de 16 octombrie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, Biroul de Combatere a Traficului de Droguri, efectuează 4 percheziții domiciliare, în municipiul Constanța și localitatea Techirghiol, în două cauze privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Din actele de urmărire penală efectuate în cadrul primului dosar penal a rezultat că, în perioada februarie – octombrie 2024, trei persoane, cu vârste de 45, 48 și 62 de ani, ar fi deținut și vândut în mod repetat, droguri de mare risc (ADB – BUTINACA), cu sume între 150 și 200 de ei.

Cercetările efectuate în cea de-a doua cauză, au relevat că, în intervalul februarie – martie 2024, o persoană, de 44 de ani, ar fi vândut, în mod repetat, comprimate și fragmente de comprimate ecstasy (drog de mare risc).

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, Biroul de Combatere a Traficului de Droguri.

Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

„Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, transmite IPJ Constanța.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Paștele Blajinilor: Semnificația „Paștelui Mic” și tradițiile uitate ale poporului român

Obiceiuri de Paștele Blajinilor: De ce dăm ouăle de-a...

(Foto) Atenție, șoferi și pietoni! Regulă nouă de circulație în zona Doraly Mall

Trecerea de pe Șoseaua Mangaliei a fost semaforizată Un nou...

(Foto) CSM Constanța își întărește secția de box. Trei sportivi de top și un antrenor nou

Matei Năstăsiuc, Ionuț Vulpe și Daniel Cioabă, noile achiziții...

Cod Galben de vânt puternic în Dobrogea. Rafale de până la 65 km/h

Vânt puternic la malul mării Administrația Națională de Meteorologie...