Medhouse banner

(Video) Percheziţii la persoane care au folosit diplome de bacalaureat false

Date:

Diplomele au fost folosite pentru a obţine certificate de manager de transport de marfă

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, efectuează joi 12 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Arad, Bistriţa – Năsăud, Cluj, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj şi Teleorman, într-un dosar de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals în declaraţii.

10 persoane fizice au depus la o instituţie dosarele necesare în vederea eliberării certificatelor de manager de transport de marfă, dosare ce conţineau printre alte înscrisuri şi diplome de bacalaureat false.
Bănuiala falsurilor ar fi fost determinată de faptul că diplomele în cauză nu ar fi fost eliberate de către unităţile de învăţământ la care ar fi „absolvit” titularii, iar instituţia şcolară înscrisă pe diplomă nu ar fi funcţionat/nu ar fi existat pe teritoriul naţional.

De asemenea, toate cererile în vederea eliberării certificatelor pentru cele 10 persoane ar fi fost depuse la instituţie de către acelaşi centru de pregătire profesională, din municipiul Bucureşti, deşi acestea ar fi avut domiciliile în judeţe diferite.

Percheziţiile se efectuează la sediul şi punctul de lucru al societăţii implicate şi la domiciliile solicitanţilor, în vederea stabilirii legăturilor infracţionale, descoperirii şi ridicării documentelor despre care există bănuiala că ar fi fost false, identificării altor mijloace de probă, precum documente sau instrumente care ar fi ajutat la falsificarea diplomelor de bacalaureat, tipizate folosite pentru realizarea acestora, ştampile, timbru sec, sisteme informatice, care ar fi fost utilizate la realizarea falsurilor.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

CRONOLOGIA COMPLETĂ a incidentului din Portul Constanța, dar cu semne de întrebare

Filmul evenimentelor: Ora 10:28, momentul în care drona maritimă...

Forțele Navale Ucrainene confirmă! Drona maritimă ajunsă în România le aparține

Cum a ajuns o dronă a Marinei Ucrainene în...

Nouă sportivi de la CSM Constanța participă la Campionatul Național de Kempo Knock Down

Competiție de Knock Down pentru sportivii de la CSM...