Au fost doar 10 voturi „pentru”
USR și AUR Constanța au reușit strângerea unui total de 10 semnături din cele 9 necesare pentru convocarea unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Municipal în care va fi supus la vot proiectul de hotărâre prin care Clubului Sportiv Municipal (CSM) îi va fi acordat împrumut financiar ce va permite achitarea urgentă a salariilor restante ale sportivilor și antrenorilor, se arată într-un comunicat de presă.
Inițiativa vine înaintea sărbătorilor, având scopul de a oferi un sprijin concret acestor oameni dedicați sportului, care nu ar trebui să fie afectați de neînțelegerile dintre Primăria Constanța și conducerea clubului.
„În ședința Consiliului Local din 13 decembrie, în numele grupului de consilieri AUR, am propus să efectuăm aceste plăți fără rectificare bugetară, prin adoptarea unei hotărâri de consiliu local (HCL) într-o ședință extraordinară. Acești oameni dedicați sportului constănțean nu trebuie să fie sacrificați cinic, ca victime colaterale ale reglărilor de conturi dintre Primăria Constanța și conducerea CSM. Astăzi am prezentat și soluția. Un grup format din 10 consilieri – 5 consilieri AUR, 3 consilieri USR, un consilier FD și un independent (numărul minim necesar pentru convocarea unei ședințe fiind 9 consilieri) a depus un proiect de HCL în acest sens și a solicitat convocarea Consiliului Local.”, se arată în apelul transmis de AUR către consilierii locali.
Grupul format din 10 consilieri locali a propus acordarea unui împrumut în valoare de 6 milioane de lei către CSM Constanța. Suma ar fi rambursabilă în decurs de 6 ani, fără dobândă, și ar fi destinată exclusiv achitării salariilor restante. Propunerea este concepută astfel încât să nu afecteze proiectele în derulare sau capacitatea financiară a clubului.
Ședința a fost convocată astăzi, 17 decembrie, ora 14.00.
„Suntem co-inițiatori ai acestui proiect și credem că trebuie să decuplăm actul de management de situația plății sportivilor și antrenorilor de la CSM. Noi vom vota pentru aceștia oameni să își primească salariile restante de sărbători”, a spus Ovidiu Cupșa, lider de grup AUR.
„Suntem de acord cu ceea ce a susținut colegul meu de la AUR, trebuie să diferențiem managementul de situația acestor oameni, care nu au nicio vină, din contră au făcut performanță pentru noi toți și în acest moment stau pe la uși că nu au ce pune pe masă de sărbători. Grupul USR va susține acest proiect”, a spus Florin Cocargeanu, lider de grup USR.
Proiectul a fost supus la vot. La ședința extraordinară sunt prezenți 26 din 27 consilieri locali municipali.
Au fost 10 voturi „pentru” și 17 „abțineri”. Proiectul NU a trecut.
Citește și:
