Medhouse banner

(Video) Razie de amploare a polițiștilor constănțeni. Au fost aplicate peste 130 de amenzi

Date:

Polițiștii constănțeni au verificat peste 270 de persoane într-o singură noapte

Noaptea trecută, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secțiile 2 și 3, cu sprijinul jandarmilor și al polițiștilor locali, au desfășurat o acțiune cu forțe mărite, pe zonele de competență, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și a celor comise cu violență, precum și pentru prevenirea și combaterea consumului de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive.

Pe zona de competență a Secției 2, acțiunile s-au desfășurat în zonele Tomis Nord, Tomis III, Palazu Mare, Henri Coandă și Tomis Plus, fiind legitimate 141 de persoane. Totodată, au fost oprite, pentru control, 46 de autovehicule și au fost verificate 4 săli de jocuri de noroc, 2 baruri și 2 parcări ale unor centre comerciale.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 20.000 de lei, dintre care 30 la Legea 61/1991.

În ceea ce privește activitățile desfășurate de polițiștii Secției 3, acestea s-au desfășurat în zonele Palas, Inel 2, Coiciu, Casa de Cultură, Icil și Compozitori. Astfel, au fost legitimate 135 de persoane, totodată fiind oprite, pentru control, 42 de vehicule. De asemenea, au fost controlate 7 localuri publice.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 135 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 77.000 de lei, dintre care 90 la Legea 61/1991R și 32 la O.U.G. 195/2002.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Video) Efort insuficient la Galați. Farul cedează în fața Oțelului după un meci cu răsturnări de situație

Șapte meciuri fără victorie. „Marinarii” au dominat începutul, dar...

Nava Viking Kadlin a revenit cu noi serii de turiști la Constanța

Constanța, destinație de top: Sute de turiști străini vizitează...

Incendiu la un spațiu comercial situat la parterul unui bloc din Constanța. Au fost evacuate 18 persoane

Un spațiu comercial a fost cuprins de flăcări Pompierii din...