Premierul social-democrat slovac Robert Fico a fost împușcat, miercuri, 15 mai, după o reuniune guvernamentală desfăşurată în afara capitalei Bratislava, în oraşul Handlova, relatează agenţiile Reuters şi TASR, citat de agerpres.
În timpul atacului s-au auzit mai multe focuri de armă. De asemenea, zona din fața Casei de Cultură din Handlova, locul unde a avut loc întâlnirea guvernului, a fost evacuată. Potrivit unui jurnalist al agenției slovace TASR, cel care l-ar fi împușcat pe premier a fost prins.
Au fost trase patru focuri de armă, iar unul dintre gloanțe l-a lovit pe Fico în abdomen. Premierul a căzut la pământ și a fost transportat de urgență la spital, conform postului de televiziune slovac TA3.
Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a premierului, acesta este transportat cu elicopterul la un spital din Banskej Bystrice, pentru că starea sa este gravă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.