(Video) Tânăr electrocutat în Gara Ghioroc! Evenimentul a fost filmat de prietenii săi! Băiatul a suferit arsuri pe aproximativ 70% din corp!

Date:

Tânărul a fost transportat la spital

În data de 01 august 2024, în jurul orei 03:40, echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad a intervenit în sprijinul echipajului medical al Serviciului de Ambulanță Județean Arad, pentru acordarea primului ajutor unui tânăr în vârstă de 19 ani, electrocutat la firele de înaltă tensiune de pe un vagon de tren din apropierea localității Ghioroc.

La sosirea echipajului medical SMURD, victima era conștientă, însă prezenta arsuri la nivelul membrelor superioare, toracelui și abdomenului.

În urma evaluării medicale, tânărul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Arad pentru îngrijiri și investigații medicale suplimentare.

Ce spune CFR SA

În ciuda numeroaselor avertismente transmise, dar și a campaniilor publice de conștientizare a pericolului pe care îl reprezintă nerespectarea unor reguli și norme de conduită în incinta stațiilor CF, a triajelor și în zonele adiacente, mulți tineri inconștienți încă își pun viața în pericol!

„Deși în ultimii ani s-a redus numărul persoanelor electrocutate în stațiile de cale ferată, după ce s-au urcat pe vagoanele de tren, o nouă tragedie s-a petrecut chiar în cursul nopții trecute în stația Ghioroc, unde un tânăr teribilist, în vârstă de 19 de ani, s-a urcat pe un vagon de marfă și a fost electrocutat. Tânărul, deși însoțit de un grup de prieteni, nu a fost oprit de niciunul dintre aceștia să nu urce pe vagon, din contră prietenii care îl însoțeau au filmat actul de inconștientă extremă surprinzând inclusiv momentul fatal în care tânărul este electrocutat!”, transmite purtător de cuvânt CFR SA, Oana Brânzan.  

Echipajul SMURD a fost solicitat să intervină pentru a acorda primul ajutor, tânărul fiind transportat la unitatea medicală, cu arsuri pe aproximativ 70% din corp!

ATENȚIE – teribilismul și inconștiența te pot ucide!

Tensiunea în linia de contact este de 27.000 V, iar ARCUL ELECTRIC FORMAT este FATAL!

Cablul sub tensiune creează un câmp electric care este periculos la distanţe mici. Un om care se apropie de cablu, urcându-se pe vagon sau pe locomotivă, devine un fel de paratrăsnet. Fiind neutru din punct de vedere electric are loc o străpungere a aerului şi o descărcare electrică, formându-se astfel un arc electric la o distanță mai mică de 1.5 metri de linia de contact!

STATISTICA accidentelor prin electrocutare din ultimii 10 ani:

→ 2014 – 2020: 60 de cazuri de persoane electrocutate în zonele feroviare

→ 2021 – 2023: 27 de cazuri de persoane electrocutate în zonele feroviare

→ 2024 (ianuarie – august) – 3 cazuri de persoane electrocutate

Atenție! IMAGINI CARE VĂ POT AFECTA EMOȚIONAL. VIDEO-ul poate fi văzut aici:

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Tu decizi cum vor arăta noile piste de biciclete din Piatra-Neamț! Dezbatere publică

Cum vrei să arate noile piste de biciclete? Spune-ne...

Atenţie, şoferi! Sunt restricţii de circulaţie pe A2, în zona localității Cernavodă

Se execută lucrări de întreţinere şi reparaţii Centrul INFOTRAFIC din...

Percheziţii în satul Seimenii Mici într-un dosar de braconaj piscicol!

Au fost descoperite 20 de plase de pescuit La data...

S-a urcat beat la volan şi a intrat cu maşina într-un indicator de circulație rutieră

Avea o alcoolemie de 0,75 mg/l La data de 14...