Medhouse banner

(Video) Trei cetățeni marocani, prinși la Giurgiu după ce au intrat ilegal în România

Date:

Trei bărbați fără documente de călătorie, prinși la frontieră și predați autorităților bulgare

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu și Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat trei cetățeni marocani care nu dețineau documentele necesare pentru a călători în spațiul Schengen și care au încercat să intre ilegal în România, ascunși în semiremorca unui autocamion.

În data de 28.09.2025, în jurul orei 09.00, polițiștii de frontieră giurgiuveni, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN5, au observat trei persoane de sex masculin care au sărit din semiremorca unui autocamion. Polițiștii de frontieră au acționat conform procedurilor legale și au procedat la interceptarea acestora.

În urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că persoanele respective, care nu dețineau documente de călătorie, sunt cetățeni din Maroc și intenționau să ajungă într-o țară din vestul Europei. În acest scop, s-au urcat în autocamion, tăind prelata mijlocului de transport în timp ce acesta era staționat într-o parcare din Turcia, fără ca șoferul să observe acest lucru.

În urma unei întrevederi de frontieră, cele trei persoane au fost preluate de către autoritățile de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor.

„După aderarea completă a României la Spațiul Schengen, Poliția de Frontieră Giurgiu continuă să acționeze în baza analizelor de risc, pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere. Gestionarea acestor fenomene rămâne o prioritate națională, în vederea menținerii unui climat de siguranță la frontiere”, transmite Poliția de Frontieră.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

VIDEO. Dulcele care te duce în vacanță: baclavaua turcească și farmecul din Antalya

Baclavaua turcească, acel dulce tradițional care transformă vacanța într-o...

Mită refuzată la frontieră. I-a dat polițiștului 50 de euro pentru a trece vama cu un câine

Un polițist de frontieră a refuzat mita oferită pentru...

Poliomielita, o boală fără tratament, dar care poate fi prevenită prin vaccinare

Tot ce trebuie să știi despre poliomielită și prevenirea...