Un elicopter la… benzinărie
Un elicopter la… benzinărie. Pilotul, un cetățean german, a rămas fără combustibil și a aterizat să alimenteze într-un peco din Curtea de Argeș. Imaginile au devenit imediat virale pe rețelele de socializare. Este vorba de un Robinson R44 Raven 1, înmatriculat în Statele Unite.
Acest tip de aparat folosește carburantul numit avgas, dar, în caz de urgență, poate fi alimentat și cu benzină auto, potrivit ziare.com.
Cetățeanul german riscă să rămână fără licenţa de zbor în cazul în care se constată că a pus în pericol viaţa celor din jur. Potrivit legii, acesta putea să aterizeze într-o zonă neamenajată doar în cazul unor defecţiuni, spun experții.
Din videourile postate pe rețelele de socializare se poate observa că, după aterizare, mai multe persoane împing elicopterul până la pompă. După ce a alimentat, acesta a decolat tot din incinta benzinăriei.
„și nevasta-mea nu mă crede că am întârziat că împingeam de un elicopter….”
Imaginile ajunse pe TikTok au strâns mii de vizualizări și aprecieri, iar comentariile au apărut imediat.
„Sunt la Peco alimentez întârzii puțin că sa băgat ăsta cu elicopterul în fața mea,oare te-ar crede cineva?”
„și nevasta-mea nu mă crede că am întârziat că împingeam de un elicopter….”
„angajatul de la peco cred ca ia spălat și geamurile ma gândesc !”
„Șefu, întârzii la lucru, s a băgat un elicopter în fata mea sa alimenteze… 😂”
Acestea sunt doar o parte dintre comentariile internauților.
Autoritatea Aeronautică Civilă Română s-a autosesizat
Urmare a imaginilor apărute în spaţiul public, Autoritatea Aeronautică Civilă Română s-a autosesizat şi a demarat verificări pentru a stabili dacă prevederile Codului aerian al României.
„(…) respectiv Art. 14., potrivit căruia:
- (1) Decolarea şi aterizarea aeronavelor se efectuează de pe/pe aerodromuri certificate în acest scop, potrivit reglementărilor specifice.
- (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în măsura în care nu contravine reglementărilor europene, următoarele categorii de aeronave, când execută zboruri exclusiv pe timp de zi: avioanele cu masa maximă la decolare mai mică de 5.700 kg, elicopterele, aeronavele ultrausoare şi aeronavele nemotorizate, precum şi aeronavele fără pilot la bord cu masa maximă la decolare mai mică de 150 kg, pot ateriza pe şi, respectiv, pot decola de pe un teren/o suprafaţă de apă, altul/alta decât un aerodrom certificat, în următoarele condiţii cumulative:
a) terenul sau suprafaţa de apă este amplasat/a în afară zonelor dens populate şi la o distanţă de siguranţă, nu mai mică de 150 de metri, de orice clădire cu destinaţie de locuinţă, unitate medicală sau unitate de învăţământ;
b) proprietarul sau, în cazul domeniului public, administratorul terenului ori al suprafeţei de apă a aprobat utilizarea acestora de către aeronava în cauză;
c) dimensiunile şi configuraţia terenului sau ale suprafeţei de apă permit desfăşurarea activităţii de zbor cu categoria respectivă de aeronavă, în condiţii de siguranţă;
d) restricţiile privind activitatea de zbor pe respectivul teren/respectivă suprafaţa de apă, care pot fi stabilite de primar în funcţie de interesele locuitorilor rezidenţi în respectiva localitate, de proprietarul sau, după caz, administratorul terenului/suprafeţei de apă, precum şi instrucţiunile specifice emise conform alin. (4) sunt cunoscute şi respectate de către operatorul aeronavei;
e) în cazul în care terenul este situat în perimetrul unei zone de control de aerodrom, dacă operatorul aeronavei a convenit cu unitatea de trafic aerian corespunzătoare, înainte de începerea activităţii de zbor pe respectivul teren, o procedură pentru coordonarea activităţilor de zbor”, au fost sau nu încălcate.”, a anunțat Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
În acest scop, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a solicitat instituţiilor competente date referitoare la condiţiile în care s-a desfăşurat zborul, precum şi informaţii despre aterizarea aparatului de zbor.
Au fost solicitate aceste date pentru a analiza şi modul de conformare cu prevederile HG nr. 859 din 11 august 2021, art. 3, alin. (1), lit. (b), conform cărora
„Zborul unei aeronave civile cu pilot la bord în spaţiul aerian naţional se consideră autorizat dacă aeronava este asigurată, după caz, conform legii, pentru daune produse terţilor, iar pentru zborul VFR executat în întregime în zone de spaţiu aerian de clasă G […] operatorul aeronavei a depus un plan de zbor în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012 al Comisiei, cu modificările ulterioare, precum şi cu standardele şi practicile recomandate emise de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale sau, la alegerea operatorului aeronavei, a făcut o notificare de trafic VFR la Autoritatea Aeronautică Civilă Română.”
Cu cât se vinde un elicopter pe internet
ASI este mândră să prezinte acest Robinson R44 Raven 1, aeronava a fost construită în 2008 și a finalizat inspecția de extindere de 12 ani în 2020, cu noi lame MR și TR instalate în acest moment. Aeronava poate zbura pentru uz privat până în 2032 sau până când ajunge la TBO la 2200 de ore, aeronava are 1.820 de ore de la noi, așa că rămân 380 de ore de zbor.
Odată ce TBO este atins, acesta va face o revizie ieftină, deoarece atât palele MR, cât și TR vor avea multă viață rămasă, astfel încât să poată rămâne pe elicopter. Atât caroseria exterioară, cât și interiorul sunt în stare curată, iar elicopterul zboară foarte bine. Inspecția anuală și ARC vor fi finalizate înainte de vânzare, astfel încât ea va fi pregătită ca noul proprietar să zboare în următoarele 12 luni / 100 de ore., este anunțul postat pe aviationsalesinternational.com.

Sursă foto: captură video – TikTok/bigi.bas
