Medhouse banner

(Video) Vindeau cristal pentru sume cuprinse între 400 şi 600 de lei! Traficanţii au fost prinşi de poliţiştii constănţeni

Date:

Trei persoane au fost reţinute

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța – Biroul de Combatere a Traficului de Droguri, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, cu vârste de 26, 29 și 48 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În sarcina persoanelor de 26 și 29 de ani, s-a reținut și comiterea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din cercetările efectuate în cauză a reieșit că, în perioada noiembrie 2024 – martie 2025, cei în cauză ar fi procurat, deținut, intermediat și vândut droguri de mare risc, sub formă de substanțe cristaline (3-CMC și 4-CMC), cu sume între 400 și 600 de lei.

De asemenea, din materialul probator administrat a reieșit faptul că, în același interval de timp, două dintre persoane ar fi procurat, manipulat și vândut și substanțe psihoactive (NEP și 2CMC).

Cantitățile de substanțe interzise au fost indisponibilizate pe parcursul investigațiilor

În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestora, în localitățile Corbu și Năvodari, au fost descoperite și ridicate aproximativ 24 de grame de cristal (3-CMC, drog de mare risc), precum și alte mijloace de probă.

La data de 20 martie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța – Biroul de Combatere a Traficului de Droguri au dispus reținerea celor 3 persoane.

Ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru de 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Seară incendiară în Mamaia: Cosmin Brumă luptă pentru centura europeană WKN!

Trei sportivi de la CSM Constanța urcă mâine în...

(Foto) Solidaritate fără granițe! România trimite ajutoare umanitare de urgență în Venezuela, după seismele devastatoare

România acordă asistență umanitară internațională Republicii Bolivariene a Venezuelei,...

Controale masive în benzinării! Amenzi de peste 250.000 de lei și marfă confiscată. Ce au descoperit inspectorii sanitari

Siguranța alimentelor, verificată de ANSVSA în unitățile alimentare din...