Medhouse banner

(Video) Wiz Khalifa, ridicat de polițiști după ce și-a aprins un joint pe scenă, la „Beach, please!”. Avea peste 18 grame de canabis la el

Date:

Sursa foto: Profimedia

Wiz Khalifa și-a aprins un joint pe scenă

Un nou scandal la festivalul „Beach, please!” de la Costinești! Rapperul american Wiz Khalifa și-a aprins un joint pe scenă. Artistul a fost condus la secția de poliție.

Ce au spus polițiștii

La data de 14 iulie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea unui bărbat (cetățean SUA), cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere fără drept de droguri de risc.

Față de cel în cauză, a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale.

Din cercetări a reieșit că acesta, pe parcursul unui recital susținut în cadrul unui festival de muzică ce se desfășoară în stațiunea Costinești, județul Constanța a deținut peste 18 grame de canabis (drog de risc) și a consumat (pe scenă) o altă cantitate de canabis, sub forma unei țigări artizanale.

Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Judeţean Constanța și Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenție, șoferi! Sunt restricții rutiere pe Bulevardul Tomis în acest weekend

Programul și restricțiile rutiere din acest weekend În acest sfârșit...

Natalie O’Sullivan a semnat cu echipa feminină a Farului Constanța

Un mijlocaș din California s-a alăturat echipei pentru noul...

Schimbări în sănătate! Ce se întâmplă cu examenul pentru titlul de medic, stomatolog și farmacist specialist

Schimbări în sistemul medical: Subiecte unice la nivel național...