La data de 9 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat 2 percheziții domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În urma efectuării perchezițiilor, la sediul poliției au fost conduși 2 minori, de 17 ani, bănuiți de săvârșirea faptelor.
Astfel, la data de 5 aprilie, în jurul orei 18.00, cei doi, purtând cagule, ar fi pătruns într-un magazin alimentar de pe bulevardul Ferdinand din municipiul Constanța. Prin amenințarea și executarea unui foc cu o armă neletală (pistol cu bile), ar fi deposedat-o pe vânzătoare de suma de aproximativ 1.000 de lei și un telefon mobil.
Ulterior, ar fi părăsit locul faptei.
Cercetările în cauză continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.