Administrația Naţională de Meteorologie a emis o alertă de Cod galben pentru 14 județe, care indică instabilitate atmosferică și cantități semnificative de precipitații. Avertizarea este valabilă de sâmbătă, de la ora 10:00, până duminică, la ora 12:00.
Meteorologii avertizează că, în perioada specificată, în Oltenia, partea de vest a Munteniei, sudul Banatului și sud-vestul Transilvaniei vor exista momente de instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin ploi cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului pe durate scurte (cu rafale de 50…60 km/h) și posibile căderi de grindină. Local, cantitățile de apă vor ajunge la 20…30 l/mp și, în zone restrânse, mai ales în nordul Olteniei, la peste 50…60 l/mp.
Județele vizate de avertizare sunt Alba, Argeș, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman și Vâlcea.
De asemenea, instituția a menționat că sâmbătă, 16 septembrie, se vor înregistra manifestări de instabilitate atmosferică, dar în zone mai restrânse, și în Dobrogea, restul Munteniei și în zona montană.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.