Medhouse banner

Weekend plin pentru pompierii români! Au intervenit în aproape 4500 de situaţii de urgenţă

Date:

Au fost emise 11 mesaje de tip RO-Alert

În zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, pompierii au acţionat pentru gestionarea celor 4.434 situaţii de urgenţă înregistrate la nivel naţional. Majoritatea solicitărilor primite au fost pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, echipajele SMURD oferind sprijin pentru peste 3.600 de persoane aflate în dificultate.

În acest sfârşit de săptămână nu au lipsit nici intervenţiile în cazul accidentelor rutiere grave, unde echipajele de descarcerare au intervenit în 16 situaţii pentru a extrage victimele din maşinile avariate. Totodată, echipajele operative au acţionat şi în 488 misiuni pentru protejarea comunităţilor şi a bunurilor acestora.

Concomitent cu cazurile de prim ajutor, descarcerare şi protejare a comunităţilor, pompierii au acţionat pentru stingerea a 319 incendii, dintre care 165 au fost arderi de vegetaţie uscată care au afectat peste 1.000 de hectare de teren.

Ca urmare a răspunsului eficient al salvatorilor, în cele trei zile, 47 de persoane aflate în situaţii critice au fost salvate. De asemenea, în acest weekend au fost transmise 11 mesaje de avertizare a populaţiei prin intermediul sistemului RO-ALERT, majoritatea dintre acestea semnalând prezenţa animalelor periculoase în judeţele Argeş, Braşov, Covasna, Dâmboviţa, Neamţ şi Prahova.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Elitele chirurgiei și gastroenterologiei s-au reunit la Mamaia pentru Congresul Național de Coloproctologie

Cea de-a XIV-a ediție a Congresului Național de Coloproctologie...

(Video) Flavius Stoican debutează pe banca Farului în meciul cu FCSB: „Un nou început la malul mării”

Schimbare la nivelul băncii tehnice. Flavius Stoican, gata de...

Deficit de 40 de medici de familie în județul Constanța. CAS lansează o nouă sesiune de contractare

Acces la sănătate în mediul rural. CAS Constanța recrutează...

ANPC a lansat Ghidul cumpărătorului de locuințe. Tot ce trebuie să știi înainte de a semna actele

Ghid esențial pentru viitorii proprietari Cumpărarea unei locuințe este, pentru...