Oncoria Med

Zdob și Zdub cântă vineri seară în Club Doors! Concertul, parte a campaniei ”Music for Autism”

Date:

Concertul Zdob și Zdub începe la ora 20.30

Vineri seară, de la ora 20:30, are loc concertul caritabil susținut de Zdob și Zdub în Club Doors Constanța, parte a campaniei ”Music for Autism!”. Deși nu mai necesită nicio introducere, în câteva cuvinte, Zdob și Zdub, formație de rock alternativ din Republica Moldova, a luat naștere în 1994 la inițiativa unui grup de prieteni, iar astăzi se bucură de milioane de fani în toată lumea.

”Palmaresul trupei include atât participarea la doua ediții Eurovision, cât și participări în concerte cu formații și artiști de renume mondial, precum Red Hot Chili Peppers, Emir Kusturica & No Smoking Orchestra, Biohazard, Rollins Band, Rage Against The Machine, Soulfly, The Garbage, Fun Lovin’ Criminals, Linkin Park etc.

Toate fondurile strânse se vor îndrepta către campania „Music for Autism”, transmit reprezentanții Primăriei Constanța, într-un comunicat.

Rolul acestei campanii este de a educa şi sensibiliza publicul la acest mesaj social care este foarte puternic: “autismul sau orice altă dizabilitate înseamnă – contact şi comunicare limitată cu alte persoane şi interes foarte restrâns”.

Sursa foto: Europa FM

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Aproape una din trei nașteri din România are loc fără niciun control prenatal. Statistici îngrijorătoare

Accesul la servicii medicale în timpul sarcinii continuă să...

FOTO.VIDEO Incendiu de amploare în Parcul Național Domogled – Valea Cernei. Aproape un milion de litri de apă, aruncați din elicoptere

Intervenția pentru stingerea incendiului de vegetație și fond forestier...

Performanță pentru gimnastica ritmică din Constanța. Ioana Vasiliu, vicecampioană națională la minge

Rezultat important pentru sportul constănțean la Campionatul Național de...

Elevii, invitați să descopere cum își pot proteja creierul prin Brain Health School Challenge

De Ziua Mondială a Educației, Societatea de Neurologie din...