Zilele Babei Dochia: Cum se calculează?
Zilele Babei sunt 7, 9, 12 (precum lunile anului, 6 bune și 6 rele) sau chiar 14, timp în care vremea este capricioasă, schimbătoare. Există și zone etnografice în care se consideră că zilele Babei pot începe mai devreme, la sfârșitul lui februarie sau mult mai târziu, în primele 9 zile din Postul Paștelui, a zecea zi fiind ziua Babei Dochia. În calendarul popular, primele zile ale lunii martie îi sunt dedicate Babei Dochia, căreia în unele zone i se mai spune și Baba Marta.
Cei mai mulți socotesc, însă că zilele Babei Dochia încep de la 1 martie și se termină la Sfințișori sau Mucenici, pe 9 martie, zi în care scade autoritatea bătrânei Marta și începe dominația moșilor care scot căldură din pământ și alungă frigul. Această variantă e considerată cea mai plauzibilă socotind că data de celebrare a Babei Dochia, personaj din panteonul românesc, reprezentând anul vechi, se suprapune peste data de celebrare a cuvioasei mucenițe Evdochia din calendarul creștin, care a trăit pe vremea împăratului roman Traian, spun reprezentanții Muzeului de Artă Populară din Constanța.
Se zice că dacă de 1 martie, când e ziua Babei Dochia, va fi frig și va ninge, primăvara va fi friguroasă, iar dacă vremea va fi mai domoală, atunci și primăvara va fi mai frumoasă. Dacă va ploua, e semn de an îmbelșugat.
Caracterul oracular al acestor zile este extins și asupra oamenilor, prin alegerea uneia din cele 7-12 zile ale Babei Dochia, pentru a-și putea afla caracterul lor și al ursitelor. Cum va fi vremea în ziua aleasă așa îi va fi și inima în acel an.
Cum se alege baba? Ei bine, în popor sunt două variante. Prima şi, poate, cea mai simplă este alegerea după bunul plac a unei zile în intervalul 1-9 martie.
O altă variantă este alegerea babei în funcţie de ziua de naştere. De exemplu, o persoană născută între 1 şi 9, va avea baba conform cu ziua respectivă. În caz că data naşterii este formată din două cifre, atunci calculul va fi următor: dacă cineva este născut pe 16 (indiferent de lună), se va aduna 1+6=7, ceea ce înseamnă că baba va fi pe 7. În cazul în care în urma calcului veți obține un total din 2 cifre, pe acestea le veți aduna din nou. Exemplu: sunteți născut pe 28 => 2+8=10 / 1+0=1.
Legendele Babei Dochia
Luna martie, numită în popor Mărțișor, începe cu Baba Dochia, unul dintre personajele de seamă ale panteonului românesc, a cărei sărbătoare se suprapune peste praznicul creștin al Cuvioasei Mucenițe Evdochia. În tradiția populară, pe seama Dochiei circulă mai multe legende, fiecare cu câte o serie de variante. În unele, Dochia este o tânără fecioară, iar în altele este o femeie bătrână și ursuză.
Conform unei legende din prima categorie, Dochia era prefrumoasa fată a lui Decebal, care fugind din calea împăratului Traian, pe muntele cel sfânt al dacilor, Ceahlău, împreună cu oile sale, s-a rugat zeului Zamolxe să o scape de învingătorul poporului său. Zeul, ascultându-i ruga, a transformat-o pe ea și pe oile sale în stânci.
Într-o altă legendă se zice că, la final de februarie, când afară era ger de crăpau lemnele și înghețau ouăle sub corb, baba își trimite nora după fragi. Tânăra pleacă plângând și ia cu ea cu o cofiță. Pe drum se întâlnește, însă cu Dumnezeu, care îi umple cofița cu fragi după ce îi povestește la ce încercare a pus-o soacră-sa. Baba, când vede micile fructe, se hotărăște numaidecât să plece cu oile la păscut, fiind convinsă că a venit primăvara și au înverzit pășunile. Se hotărăște să urce cu turma pe munte, însă pentru că afară e frig îmbracă nouă cojoace (în alte variante 12) și pornește la drum. Nesocotește sfaturile tuturor, inclusiv pe cele ale ciobanilor și îl sfidează chiar și pe Marte, patronul lunii Mărțișor, care mai apoi se va răzbuna cumplit.
În urcușul ei pe munte se pornește o ploaie neîntreruptă, iar baba este nevoită să-și lepede pe rând fiecare cojoc până rămâne în cămașă. Apoi, Marte trimite un ger năprasnic, iar Dochia îngheață pe loc împreună cu oile sale. Într-o altă variantă a aceleași legende, din cauza vremii calde de la primele zile ale lunii martie, bătrâna se dezbracă rând pe rând de cojoace până rămâne în cămașă, iar din cauza frigului îngheață.
De atunci se zice că dacă în aceste zile ninge, Baba Dochia își scutură cojoacele.
Cert este că vreme capricioasă de la începutul lui martie, cu zile călduroase care alternează cu cele friguroase sau ploioase, este pusă pe seama temperamentului Babei Dochia.
Iată ce scria cercetătoarea Elena Niculiță-Voronca despre aceste zile, într-un volum apărut în anul 1903: „Dochia are 12 zile, numite «zilele babei», în care e timpul foarte schimbăcios; când e soare, când plouă, când e iar frumos, când ninge, când furtună; aceste zile, dacă nu le face de ziua ei, le face pe urmă. Unii zic că «zilele babe» sunt 24: 12 înainte și 12 pe urmă. În total sunt însă, 40 de zile uricioase care se țin de Dochia, printre care sunt: «ale sturzului», «a mierlei», «a cocostârcilor» (când vin), «a mieilor» (când se nasc, că nu e vreme bună) etc.”
Tradiția mărțișorului
Tradiția mărțișorului este legată tot de Baba Dochia. Se spune că mergând ea cu oile la munte, a luat cu sine și un caier de lână, torcând un fir roșu și unul alb, pe care le-a unit, simbolizând funia anului.
Așa s-a născut mărțișorul, micul simbol al primăverii, care s-a perpetuat în contemporaneitate, însoțit de tradiționalul șnur alb-roșu simbolizând iarna și vara.
De altfel, primele mărțișoare au fost monedele metalice găurite prin care se petrecea un fir de lână roșu sau bicolor. La sfârșitul secolului al XIX-lea, pe 1 martie, înainte de răsăritul soarelui, părinții ofereau copiilor, fie ei fete sau băieți astfel de amulete care erau purtate la încheietura mâinii, la gât sau la piept. Acestea aveau un puternic rol apotropaic, deoarece se credea că mărțișorul ține bolile departe și ferește de deochi. În popor există chiar și zicala „Cine poartă mărțișoare nu va fi pârlit de soare”.
Mărțișorul se poartă nouă sau 12 zile, după care este pus pe un pom roditor. Dacă acesta înflorește, se spune că celui care l-a pus acolo îi va merge bine tot timpul anului.
De asemenea, exista tradiția ca mărțișorul să se poarte până când veneau berzele. Atunci era aruncat în direcția acestora spunând „Barză, ia-ți negrețele și dă-mi albețele!”. Uneori, firul alb-roșu era pus pe o tufă de trandafir, sub o piatră, la oglindă, la icoană sau așezat sub cloșcă. Alteori era schimbat pe pâine albă și vin, pentru a avea fața albă ca pâinea și obrajii rumeni precum vinul.
Sursă foto: Muzeul de Artă Populară Constanța
