Medicul Marius Cambrea a fost unul dintre cei mai apreciați specialiști în interpretarea examinărilor PET-CT
Absolvent al Facultății de Medicină a Universității Ovidius din Constanța, promoția 1995, doctor în științe medicale din anul 2010, un profesionist desăvârșit și un om de o aleasă ținută morală, doctorul Marius Cambrea a fost unul dintre puținii specialiști în Medicină nucleară din România, cu o experiență recunoscută la nivel național și internațional în examinarea PET-CT, dobândită în urma numeroaselor specializări făcute atât în țară, cât și în străinătate.
Contribuțiile sale semnificative în domeniu au adus numeroase beneficii comunității medicale și pacienților oncologici din România, activitatea sa fiind recunoscută la nivel mondial.
„Integritatea, dedicarea și pasiunea doctorului Cambrea pentru Medicină vor rămâne mereu în amintirea celor care au avut privilegiul de a-l cunoaște.” – este mesajul transmis de comunitatea academică a Universității Ovidius din Constanța.
Vestea trecerii sale în eternitate i-a întristat pe toți cei care l-au cunoscut, transmițând sute de mesaje familiei îndurerate, printre ele, colectivul Societății Română de Medicină Nucleară și Imagistică Moleculară și colegii din echipa unui renumit centru medical în care activa, la București.


In memoriam dr. Marius Cambrea – când va avea loc înmormântarea
Toți cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu Omului și Medicului Marius Cambrea o pot face luni, 20 mai 2024, după ora 17:00, la Capela „Clares” din Cimitirul Central. Înmormântarea este programată în data de 21 mai 2024 (marți), slujba religioasă urmând să aibă loc la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Constanța, la ora 14:30.
Colectivul Știrile Media este alături de dr. Claudia Cambrea (soția sa, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța) în aceste momente de grea încercare.
Sincere condoleanțe familiei!
Drum lin spre Veșnicie, domnule doctor!
