Medhouse banner

Ziua Marinei Române, celebrată printr-un tur cultural. Traseul se va încheia cu cea mai frumoasă bijuterie a orașului, Cazinoul

Date:

Tur Cultural „La țărm de Marea Neagră”

Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, marchează Ziua Marinei 2024, prin evenimentul cultural-educativ Tur Cultural „La țărm de Marea Neagră”, în colaborare cu prof. dr. Răzvan Raul Ivan (ghid în turism).

Constănțenii sunt așteptați miercuri, 14 august 2024, la ora 18.00, tot la Lupoaică, să pornească într-un nou tur cultural ghidat, ce are ca scop promovarea istoriei marinei, a importanței pe care Portul Constanța a jucat-o în evoluția orașului Constanța, a unor povești despre bătăliile pe mare și a epavelor care se găsesc în Marea Neagră.

„Pornim de la Lupoaică și ne îndreptăm spre Palatul Regal, loc important pentru Familia Regală, un monument construit la începutul secolului XX, care găzduia banchete fabuloase. Prima ședere a Familiei Regale în noul Palat din Constanța a fost menționată în septembrie 1907, după care acest lucru s-a petrecut anual, până în vara anului 1914, inclusiv. Ne continuăm traseul spre Piața Ovidiu – aici a fost cu multă vreme în urmă „agora” tomitană pe vremea grecilor și „forumul” pe vremea romanilor, iar în timpul stăpânirii otomane, o piață de tranzit al mărfurilor.

Ansamblul pieței s-a dezvoltat prin adăugarea succesivă a diferitelor clădiri construite într-un stil caracteristic orașelor din România din perioada 1881 – 1916, iar din 1916 până în 1944, această piață a fost o adevărată anexă a portului. Urmează mai apoi o scurtă oprire la Moscheea Regală „Carol I”, unde vom afla despre contribuția pe care a avut-o Imperiul Otoman în transportarea bunurilor românești spre porturile din Europa. De asemenea, sunt amintite și însemnările călătorilor străini în privința situației orașului de la malul mării și a situației portului. Ne îndreptăm spre faleză, unde vom descoperi câteva statui dedicate marinarilor, precum și un monument al eroilor. Turul cultural „La țărm de Marea Neagră” se va încheia cu cea mai frumoasă bijuterie a orașului, Cazinoul.”, au transmis organizatorii.

Mai multe informații găsiți pe pagina de Facebook a Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” sau pe site-ul  www.cctb.ro. Participarea este gratuită.

Sursă foto: arhivă

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

„Diavolul se îmbracă de la Prada 2” ajunge la Constanța!

Eleganță, ambiție și putere: Povestea continuă în „Diavolul se...

Petrece 1 Mai la muzeu! Punctele muzeale MINAC sunt deschise vizitatorilor

Program special de vizitare: Siturile arheologice MINAC, deschise între...