Oncoria Med

Ziua Marinei Române, sărbătorită la Constanța. Programul evenimentelor și restricțiile de circulație

Date:

Programul complet al festivităților și restricțiile din oraș

Constanța va marca și în acest an Ziua Marinei Române, pe 15 august, printr-o serie de evenimente organizate de Forțele Navale Române.

Sâmbătă, 15 august, începând cu ora 10:00, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, vor avea loc manifestările dedicate Zilei Marinei Române. În zona maritimă din dreptul Constanței va fi desfășurat Exercițiul naval întrunit „Forțele Navale Române 26.10”, care va cuprinde secvențe de instruire pentru lupta în toate mediile de acțiune – de suprafață, subacvatic și aerian.

Programul va include evoluții ale navelor și aeronavelor participante și momente specifice ceremoniei dedicate Zilei Marinei Române.

Primăria Municipiului Constanța pregătește, la rândul său, un moment special pentru public: un show de artificii de zi, care va completa programul de pe faleza Constanței.

Seara, de la ora 20:00, va avea loc retragerea cu torțe a marinarilor militari, în zona falezei din Constanța și în Piața Ovidiu, în acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale. Pe parcursul retragerii cu torțe vor avea loc și concerte.

Restricții de circulație și parcare

Pentru buna desfășurare a evenimentelor și pentru siguranța participanților, vor fi instituite următoarele măsuri:

Joi, 13 august

  1. În intervalul 00:00-18:00, se va restricționa parcarea din Portul Turistic Tomis, cu excepția parcărilor aferente teraselor.
  2. În intervalul 07:00-14:00, se va restricționa accesul pietonal pe Faleza Cazino Constanța, de la Monumentul Marinarilor la Comandamentul Flotei.
  3. Începând din 13 august, ora 18:00, până în 15 august, ora 17:00, se va restricționa parcarea pe:
  • strada Termele Romane, de la sensul giratoriu de la Poarta 1 până la strada Revoluția din 22 Decembrie 1989;
  • bulevardul Regina Elisabeta, de la strada Revoluția din 22 Decembrie 1989 până la Farul Genovez;
  • strada Remus Opreanu, de la Farul Genovez până la strada Revoluția din 22 Decembrie 1989;
  • strada Lebedei, din dreptul primei terase situate în Portul Turistic Tomis până la strada Remus Opreanu;
  • parcarea publică din Portul Turistic Tomis, cu excepția unui număr de 160 de locuri de parcare din spatele terasei Manarola.

Vineri, 14 august

Începând din 14 august, ora 06:00, până în 15 august, ora 15:00, se va restricționa traficul pe strada Remus Opreanu, în triunghiul de la Comandamentul Flotei, pe sensul de mers dinspre Hotel Palace spre Comandamentul Flotei.

Sâmbătă, 15 august

  1. În data de 15 august, se va restricționa accesul auto în:
  • Parcarea de la Poarta 1;
  • Parcarea de pe strada Termele Romane;
  • Parcarea Restaurantului The View;
  • Parcarea cuprinsă între Hotel Palace și Direcția Agricolă;
  • parcările din Portul Turistic Tomis, în zona teraselor.

2. În intervalul 06:00-15:00, vor fi instituite restricții de circulație auto de la Poarta 2, pe traseul strada Termele Romane – strada Traian – bulevardul Regina Elisabeta – strada Remus Opreanu – strada Lebedei – Direcția Agricolă – strada Revoluției din 22 Decembrie 1989.

3. În intervalul 06:00-15:00, vor fi instituite restricții de circulație auto pe strada Valea Portului, de pe strada Traian.

4. În intervalul 06:00-15:00, strada Marcus Aurelius va deveni cu dublu sens pentru riverani și pentru aprovizionarea agenților economici care își desfășoară activitatea în zonă.

5. În data de 15 august, mijloacele de transport în comun aparținând CT BUS vor avea ca punct final de întoarcere Poarta 1.

6. În intervalul 20:00-23:00, vor fi instituite restricții de circulație pe traseul Port Tomis – strada Remus Opreanu – strada Lebedei – strada Revoluției, pentru permiterea desfășurării în bune condiții a retragerii cu torte.

Primăria Municipiului Constanța recomandă celor care intenționează să participe la evenimente să își planifice din timp deplasarea, să țină cont de intervalele în care sunt instituite restricțiile și să respecte indicațiile polițiștilor și ale celorlalte autorități aflate în teren.

Sursă foto: Primăria Constanța

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Noul Cod al Urbanismului a fost publicat în Monitorul Oficial și intră în vigoare în 15 zile

Proceduri simplificate pentru unele lucrări - Codul Urbanismului a...

Sesiune nouă de contractare la CAS Constanța. Se caută medici de familie pentru localitățile cu deficit

CAS Constanța deschide o nouă sesiune de contractare pentru...

Rezultate excelente la admiterea UOC! Peste 4.600 de studenți s-au înmatriculat deja la facultățile din Constanța

Majoritatea candidaților UOC provin din Dobrogea și Muntenia În sesiunea...