Ziua Mondială a Rinichiului: 1 din 10 români trăieşte cu boală cronică de rinichi. Rafila: „Orice persoană adultă poate beneficia de un set gratuit de analize pentru diagnosticarea bolii”

Date:

Ovidius Clinical Hospital

Ziua Mondială a Rinichiului, este marcată, anual, în cea de-a doua zi de joi a lunii martie

Ziua Mondială a Rinichiului, este marcată, în fiecare an, pe 14 martie. Este o ocazie importantă pentru a trage atenția asupra sănătății renale și a problemelor asociate cu aceasta. Rinichii joacă un rol vital în filtrarea sângelui, eliminarea deșeurilor și excesului de lichid din corp, menținând astfel echilibrul chimic corect. Cu toate acestea, în ciuda importanței lor, rinichii sunt adesea neglijați până când apar probleme grave de sănătate.

Anul acesta, Ziua mondială a rinichiului se desfăşoară sub sloganul „Promovând accesul echitabil la tratamentele medicale optime pentru sănătatea rinichilor”, potrivit worldkidneyday.org.

Afecțiunile renale pot avea un impact semnificativ asupra sănătății mentale a unei persoane, iar stresul și anxietatea pot, la rândul lor, agrava problemele renale. Promovarea unei atitudini pozitive față de sănătatea rinichilor și încurajarea unei abordări preventive sunt aspecte cheie în gestionarea sănătății generale a unei persoane.

Există mai multe modalități de a promova sănătatea rinichilor și de a preveni problemele renale. Adoptarea unui stil de viață sănătos, care include o alimentație echilibrată, hidratare adecvată și exercițiu fizic regulat, poate contribui semnificativ la menținerea sănătății rinichilor. Controlul tensiunii arteriale și a nivelului de zahăr din sânge este, de asemenea, crucial în prevenirea bolilor renale cronice. De asemenea, este important să evitați fumatul și consumul excesiv de alcool, deoarece aceste obiceiuri pot agrava problemele renale.

Îngrijirea și monitorizarea regulată a sănătății rinichilor sunt esențiale pentru detectarea timpurie a problemelor și prevenirea complicațiilor. Testele de funcție renală, care includ măsurarea nivelurilor de creatinină și uree din sânge, sunt utile în evaluarea sănătății rinichilor. Pentru persoanele cu factori de risc crescut, cum ar fi diabetul sau hipertensiunea arterială, este recomandată consultarea regulată a unui medic pentru evaluarea și gestionarea sănătății rinichilor.

Spitalul Județean de Urgență Constanța a transmis mai multe recomandări

În condițiile în care boala cronică de rinichi afectează peste 850 de milioane de oameni din întreaga lume și este a 8-a cauză de deces la nivel mondial, această zi este menită să ne capteze atenția, fie și pentru câteva momente, asupra bolilor care ne pot afecta rinichii dar, mai ales, asupra măsurilor preventive pe care ar trebui să le cunoaștem și să le urmăm:

  • Boala de rinichi nu doare în faza incipientă;
  • Prima analiză de sânge care reflectă funcția; rinichilor este CREATININA. Esențial în depistarea bolii de rinichi este și examenul de urină;
  • Faceți mișcare în fiecare zi, sedentarismul este dușmanul rinichilor;
  • Hidratati-vă! Începeți ziua cu un cu apă!
  • Optați pentru o dietă echilibrată și consum redus de sare!
  • Păstrați-vă sub control colesterolul, glicemia și tensiunea arterială
  • Renunțați la fumat!

1 din 10 adulți din întreaga lume suferă de această afecțiune, iar dacă este lăsată netratată, poate fi mortală

În România sunt înregistraţi peste 37.000 de pacienţi cu boala cronică de rinichi spitalizaţi anual, iar dintre aceştia aproximativ 25% sunt în stadiul avansat. Vârsta medie a pacienţilor cu boala cronică de rinichi spitalizaţi este de 67 de ani, peste 55% dintre cei afectaţi având vârste cuprinse între 60 şi 79 de ani.

Mortalitatea legată de boala cronică renală continuă să crească anual și se estimează că va fi a cincea cauză principală de deces până în 2040.

Cu toate acestea, problema constă în mare parte a caracterului silențios al bolii de rinichi, cel puțin în primele stadii, ceea ce duce la întârzierea diagnosticului. Evaluarea și tratamentul precoce al bolii cronice renale va încetini evouția acesteia, va împiedica apariția complicațiilor și va îmbunătăți calitatea vieții pacientului. Pentru transpunerea în practică a acestui deziderat este necesară implicarea profesioniștilor în domeniul sănătății, a furnizorilor de servicii medicale dar și informarea corectă a publicului larg și în special a pacienților la risc pentru boala cronică de rinichi sau care suferă deja de această afecțiune.

Societatea Română de Nefrologie încurajează menţinerea unui stil de viaţă sănătos, prin activitate fizică în mod regulat, reducerea aportului de sare, controlul greutăţii, renunţarea la fumat şi evitarea automedicatiei. Totodată, persoanele cu risc de boală cronică de rinichi trebuie evaluate sistematic pentru a facilita un diagnostic precoce. Pașii inițiali în evaluare sunt simpli, rapizi și nu sunt costisitori, constând din anumite analize din sânge și urină.

În plus, SRN a derulat o serie de activități de informare a publicului privind importanța detecției precoce și monitorizării bolii, prin controale regulate la medic, ceea ce permite încetinirea sau oprirea evoluției bolii, tratamentul eficace al complicațiilor și bolilor asociate care pot avea efecte severe pe termen lung în cazul în care nu sunt depistate și tratate la timp.

Ziua Mondială a Rinichiului este marcată la nivel mondial printr-o campanie anuală de inițiative comune ale medicilor și pacienților, pentru educarea publicului și intensificarea acțiunilor de atragere a atenției asupra faptului că boala cronică de rinichi (BCR) este frecventă și dăunătoare: 1 din 10 adulți din întreaga lume suferă de această afecțiune, iar dacă este lăsată netratată, poate fi mortală.

Mesajul ministrului Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a făcut cele două analize pentru a vedea care este starea de sănătate a rinichilor săi. Astfel, ministrul a vrut să dea un exemplu. De asemenea, a subliniat faptul că, încă de anul trecut, adulții pot beneficia de un set gratuit de analize pentru diagnosticarea bolii.

„Noul contract cadrul care a fost aprobat începând cu data de 1 iulie 2023 introduce două analize care pot să monitorizeze starea de sănătate a rinichiului, iar acest lucru este extrem de important pentru că poate să dea o imagine medicului referitoare la sănătatea pacienților, mai ales cei care sunt la categorii la risc, cum ar fi cei care au diabet.”, a spus dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Sursă foto: Unsplash.com / facebook/Spitalul Județean de Urgență Constanța

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului.

În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Stirilemedia.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile furnizate de stirilemedia.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal dacă este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa).

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false.

Vă încurajăm să comentați, cu rugămintea de a folosi un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

spot_img
Cloud Hosting

Abonează-te

Ovidius Clinical Hospital

Cele mai citite

Articole similare

Pugiliștii Alexandru Buleu și Erson Huseim au câștigat Cupa României!

Au câștigat Cupa României Doi pugiliști de la CSM Constanța...

(Video) Vaslui: Tragedie pe DN 24. Trei persoane au decedat

Trei persoane au decedat în urma unui accident pe...