Medhouse banner

„Ziua Porților Deschise”, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”

Date:

„Ziua Porților Deschise”

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” organizează sâmbătă, 20 aprilie, între orele 10.00-14.00, „Ziua Porților Deschise”, eveniment care are ca scop prezentarea ofertei educaționale a instituției noastre pentru anul universitar 2024-2025 și organizarea unor tururi ghidate în campusul universitar.

Vizitatorii vor putea vedea spațiile în care se pregătesc studenții militari și civili ai instituției, laboratoarele și simulatoarele moderne unde se instruiesc periodic membri ai echipajelor militare și civile, Planetariul, baza sportivă și Muzeul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.

Timp de patru ore, vor avea loc tururi ghidate, iar studenții și cadrele didactice vor răspunde curiozităților vizitatorilor.

Cei care doresc să plece cu o amintire, vor avea la dispoziție un photo-corner, iar Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un concert cu melodii din repertoriul marinăresc începând cu ora 13.00, pe platoul mare al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.

Dacă în simulatoare, vizitatorii vor putea experimenta diferite misiuni virtuale la bordul navelor militare și civile, în sala de sport, copiii vor putea practica unul dintre sporturile preferate alături de studenți.

„Am pregătit și premii-surpriză pentru cei mai norocoși dintre vizitatori. Tot ceea ce trebuie să facă cei care vor să intre în competiție este să își facă un selfie în timpul tururilor ghidate, să posteze fotografia pe Facebook sau Instagram cu hashtag-ul #ANMB și să eticheteze cu tag-urile @Academia Navală „Mircea cel Bătrân” (pentru Facebook) și @academia.navala (pentru Instagram).”, transmite conducerea Academiei Navale.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Video) Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii: Credință, tradiție și speranță

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii Astăzi, prima vineri după...

Atenție, constănțeni! Apă oprită în mai multe zone din municipiu

Lucrări de amploare la rețeaua de apă din Constanța:...

Atenție la escroci! Noi tentative de fraudă telefonică în numele ANAF

AVERTISMENT: continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care...

(Foto) Explozie de nume mari la NIBIRU: Ja Rule, The Martinez Brothers și Eve vin pe litoral!

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel...