Medhouse banner

„Ziua Universală a Iei” – Creatoare de ii din toată țara vin la Constanța pentru a prezenta cămașa cu altiță

Date:

Eveniment dedicat portului tradițional pe platoul Muzeului de Artă Populară

Muzeul de Artă Populară, instituție finanțată de Consiliul Județean Constanța, organizează în perioada 20-24 iunie manifestarea „Ziua Universală a Iei”.

La evenimentul care se va derula pe platoul din fața instituției de cultură, în intervalul orar 10.00-18.00, vor fi prezente creatoare de ii și cămăși tradiționale din Muntenia, Bucovina, Transilvania și Dobrogea.

Astfel, vor veni la Constanța, Iulia Goran din Breaza (Prahova), Vera Andronic și Carmen Hison din localitatea suceveană Mănăstirea Humorului și Maria Morar din comuna bistrițeană Salva. Dobrogea va fi reprezentată de Dorina Baias și Daniela Dimancea.

De asemenea, la manifestare vor fi prezente și creatoare de podoabe tradiționale, accesorii care completează și particularizează portul popular femeiesc de sărbătoare: Carmen Bulgaru, Manuela Hule, Elena Hariton și Epșen Memet.

Creatoarele invitate vor face demonstrații de lucru și le vor oferi celor interesați informații legate de varietatea motivelor, croiul și modelele autentice ale iilor și cămășilor vechi și noi din zonele pe care le reprezintă.

În România, „Ziua Universală a Iei”, în centrul căreia se află cămașa cu altiță, a fost sărbătorită pentru prima dată pe 24 iunie 2013, la inițiativa comunității online „La Blouse Roumaine”.

Sărbătoarea a fost recunoscută oficial în anul 2022, odată cu adoptarea Legii nr. 184/2022 pentru instituirea zilei de 24 iunie ca „Ziua Iei”.

Câteva luni mai târziu, la 1 decembrie 2022, „cămașa cu altiță” a fost inclusă pe Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.

Miercuri, 24 iunie, intrarea la muzeu va fi gratuită pentru vizitatoarele care poartă cămăși tradiționale românești.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare