17 microbuze electrice școlare vor ajunge în mai multe localități din județul Argeș

Date:

17 microbuze electrice școlare vor ajunge în tot atâtea localități din județul Argeș ca urmare a unui proiect derulat de Consiliul Județean

Achiziția de microbuze este finanțată în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puțin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat” finanțat de către Administratia Fondului pentru Mediu (AFM).

Prin proiectul „Achiziție microbuze destinate transportului elevilor din Județul Argeș prin finanțare acordată de AFM”, vor fi achiziționate atât cele 17 microbuze electrice, cât și 17 stații de încărcare, valoarea eligibilă a investiției fiind de 21.008.403,36 lei fără TVA, respectiv 25.000.000,00 lei (inclusiv TVA), care vor fi repartizate altor UAT-uri (comune), care nu sunt incluse în cele aferente finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Așa cum am precizat, îmbunătățirea infrastructurii în educație, acolo unde avem atribuții, rămâne o prioritate pentru noi. Elevii din jumătate din comunele din Argeș vor fi transportați la școli cu microbuze noi, moderne, aproape toate electrice. Mai mult, în fiecare din aceste comune vor fi instalate și stații de încărcare. Vreau să felicit colegii noștri din Direcția Strategii Sinteze Proiecte cu Finanțare Internațională pentru reușită, mai ales că cel mai recent proiect, cel finanțat de AFM, a fost obținut în urma unui concurs de depunere de oferte, într-un timp extrem de strâns. Le mulțumesc și colegilor consilieri județeni care au aprobat ieri, în ședința de Consiliul de îndată, depunerea acestui proiect, pentru că au înțeles că trebuie să colaborăm pentru a oferi elevilor noștri condiții cât mai bune mai ales că, în majoritatea localităților, ultimele microbuze școlare au fost alocate în urmă cu aproape un deceniu!”, a precizat Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.

Vă reamintim că, prin Hotărârea Consiliului Județean Argeș nr. 169/27.06.2023, a fost aprobat proiectul „Achiziționarea de microbuze electrice pentru transportul elevilor din județul Argeș”, care a fost depus spre finanțare prin PNRR, prin care vor fi repartizate un număr de 25 microbuze electrice UAT-urilor din județ.

Alte 3 microbuze pentru transportul elevilor au fost deja livrate, către comunele Vlădești, Coșești și Priboieni, în cadrul unui program derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţie.

Sursă foto: Unsplash.com

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Noi instrumente pentru prevenirea adicțiilor în rândul copiilor și tinerilor

Ministerul Educației a lansat ghiduri pentru prevenirea consumului de...

Noi locuințe pentru tineri, finalizate de ANL la Bucecea

ANL a recepţionat 24 de locuinţe pentru tineri în...

Noutățile zile de la CNAS! Vor fi introduse noi măsuri pentru pacienți, medici și unități medicale

CNAS a anunțat, în cursul zilei de astăzi, noutățile...