Medhouse banner

Primăria Tulcea: 284 de sesizări pentru situații de urgență până la ora 13.00. Zeci de copaci au căzut pe carosabil sau pe mașini. Luni se suspendă cursurile

Date:

UPDATE 13:00: În acest moment sunt 284 de sesizări pentru situații de urgență.

Prioritatea intervențiilor se stabilește în funcție de gravitatea cazurilor: persoane aflate în pericol, cazuri medicale, facilitarea intervenției ambulanțelor, prevenția unor accidente grave, degajarea arterelor principale.

Sunt foarte multe sesizări cu privire la copaci doborâți de vântul foarte puternic. Echipele de intervenție sunt pe teren și preiau fiecare sesizare.

Hotărâre CJSU: Luni se suspendă cursurile la școlile din municipiu.

De noaptea trecută și până în această seară vor fi precipitații importante cantitativ (40-50 l/mp). Încă de sâmbătă seară în municipiul Tulcea a nins viscolit și s-a acumulat un strat de 10-15 cm de zăpadă. În toată aceasta perioada vântul va avea intensificări în rafale ce vor ajunge la 60-70 km.

Utilajele sunt pregătite de intervenție, iar stocurile de material antiderapant sunt asigurate, anunță Primăria Municipiului Tulcea.

Permanența este asigurată de S.C. Servicii Publice Tulcea și Serviciul Gospodărire Municipală – Primăria Tulcea.

Utilajele folosite la intervențiile de deszăpezire sunt monitorizate GPS. Pe teren, vor face verificări ofițerii de serviciu ai operatorului și inspectori din cadrul Primăriei.

Se recomandă limitarea deplasărilor auto la strictul necesar și parcarea autovehiculelor astfel încât să se permită accesul utilajelor de deszăpezire.

Până în jurul orei 16.00 județul Tulcea este sub avertizare meteo Cod Roșu: intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 90…100 km/h, viscol, vizibilitate redusă spre zero.

În municipiu sunt zeci de arbori căzuți din cauza vântului puternic. Au fost doborâți chiar și stâlpi din beton pentru liniile electrice. Sunt alocate echipe care lucrează exclusiv pentru îndepărtarea acestora.

Echipele municipalității sunt pe traseu de la primele ore ale dimineții. ISU nu a putut aloca decât un utilaj în oraș, restul fiind necesare intervențiilor din județ.

Traversarea Dunării la Tudor Vladimirescu cu nava STP a fost oprită din cauza vântului foarte puternic, la ordinul Căpităniei Tulcea.

Sursă foto: facebook/Primăria Municipiului Tulcea, Serviciul Gospodărire Municipală, Servicii Publice Tulcea, Direcţia De Poliţie Locală a Municipiului Tulcea.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Acțiune de amploare pe drumurile din Constanța. Peste 50 de polițiști rutieri au verificat pietonii și bicicliștii

Polițiștii constănțeni au aplicat peste 180 de amenzi La data...

Atenție, transportatori! Intervalele orare în care sunt interzise vehiculele grele pe ruta București-Constanța

Restricții de circulație pentru vehiculele de peste 7,5 tone...

Restricții de circulație în Constanța pentru Turul Dobrogei. Ce străzi vor fi închise pe 3 mai

Turul Dobrogei 2026 revine în calendarul competițional. Restricții de...