Creșterile pensiilor și ale salariului minim nu sunt suficiente pentru a compensa inflația din ultimul an, potrivit analiștilor, care avertizează că prețurile vor continua să crească și în 2024. În plus, Guvernul intenționează să elimine ajutoarele pentru energie, iar creșterea alocațiilor conform ratei inflației ar aduce copiilor doar un leu suplimentar pe zi.
Se prevede eliminarea mai multor ajutoare în 2024. De exemplu, nu se vor mai oferi vouchere pentru energie, adică ajutorul de 1.400 de lei pentru facturi. În schimb, se vor aloca fonduri pentru pensii. În ianuarie, pensiile ar trebui ajustate la rata inflației. La o pensie de 1.785 de lei, o creștere de 13,8% ar însemna o pensie nouă de 2.031 de lei, cu 246 de lei în plus.
„Pensionarii pierd putere de cumpărare. Începând cu ianuarie, pensiile lor cresc, dar doar cu 13,7%, nu cu 16,7%, cât a fost inflația în 2022. Pensionarii au pierdut aproape o pătrime din puterea lor de cumpărare”, a declarat Cristian Păun, analist economic.
De asemenea, se prevede ca și alocațiile să fie ajustate conform ratei inflației, o majorare care ar aduce copiilor doar un leu în plus pe zi. Salariul minim ar putea rămâne la același nivel. Salariul minim net a crescut în octombrie cu 181 de lei.
„181 de lei nu înseamnă nimic. Gândiți-vă cât costă acum să faceți cumpărături în condițiile în care prețurile continuă să crească. Doar statul a avut de câștigat”, a declarat Adrian Negrescu, analist economic.
„Prețurile vor continua să crească și în 2024, ca urmare a creșterii taxelor și impozitelor, a TVA-ului. În momentul în care se anunță creșteri de salarii și pensii, piața reacționează, iar prețurile vor crește semnificativ”, a adăugat Gheorghe Ialomițianu, fost ministru al Finanțelor.
Aproximativ 1,5 milioane de români trăiesc cu salariul minim pe economie.
