Se pare că duminică (9 iunie 2024) vor fi cele mai dificile și mai atipice alegeri, după paradigmele provocate de efectele pandemiei, a crizei energetice, a efectelor războiului din Ucraina și, mai nou, a evoluției de pe scena politică dacă ne gândim la generalii rezerviști conduși de generalul Coldea.
Ne așteptăm cu toții că scenariile prevăzute în sondajele privind evoluția în alegeri să se schimbe de la județ la județ, de la alianță politică la partid!
Specialiștii au remarcat evoluțiile radicale de la începutul precampaniei și până la finalul campaniei electorale, pe care le analizează atent în aceste ultime ore înaintea deciziei finale. Schimbările ar fi generate atât de o nemulțumire a populației pe tema comasării alegerilor, a alianției PSD-PNL , cât și de evoluția economică a României.
Cele mai interesante rezultate vor surprinde în județele conduse de către baronii locali care au un număr de mandate și care sunt implicați în scandaluri de presă. A se vedea alegerile din anul 2020, atunci când în județul Vrancea, baronul PSD Marian Oprișan a pierdut fără drept de replică președinția Consiliului Județean Vrancea.
Un caz similar se petrece astăzi, în județul Tulcea, unde Horia Teodorescu conduce de 3 mandate un județ politizat, scăldat în scandaluri de presă, unele având conotații penale. În acest context, campania electorală a fost dinamizată de un candidat surpriză venit din zona suveranistă care a fost ținut la încălzire datorită unor interese atât din partidul care l-a propus la această funcție, cât și din interesele celorlalte partide și de cele ale lui Teodorescu, implicat direct în această poveste.
Se pare că acest candidat ar avea cele mai mari șanse de a câștiga alegerile pentru președinția Consiliul Județean Tulcea. Marea surpriză este pe cale să se producă datorită atitudinii sale, pe placul tulcenilor, cu atât mai mult cu cât a demascat cele mai sulfuroase afaceri ilegale din județul Tulcea. Rămâne de văzut dacă Mircea-Sorin Zaharcu din partea Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, căci despre el este vorba, va deveni din candidat… viitorul președinte al Consiliului Județean Tulcea.
În rest, lucrurile sunt în logica alegerilor locale.
Situații similare se întâmplă și la Constanța… dar și în alte județe. A fost o campanie aparent liniștită pentru cei care au stat departe de politică, dar efervescentă pentru toți ceilalți. Clepsidra este întoarsă, timpul se scurge. Mai este foarte puțin până în ziua alegerilor.
Sursă foto: Newsweek