Oncoria Med

Când vor merge elevii la ore? Structura noului an școlar a fost publicată

Date:

A fost publicat, în vederea consultării publice, proiectul de Ordin al ministrului educației privind structura anului școlar 2024 – 2025, transmite un comunicat din partea Ministerului Educației. 

În forma actuală, proiectul prevede:

  • Durata cursurilor: 36 de săptămâni
  • Data începerii cursurilor: 9 septembrie 2024
  • Data încheierii cursurilor: 20 iunie 2025

Anul şcolar 2024 – 2025 se structurează, pe intervale de cursuri și intervale de vacanță, astfel:

a) Intervale de cursuri:

  • de luni, 9 septembrie 2024 până vineri, 25 octombrie 2024;
  • de luni, 4 noiembrie 2024 până vineri, 20 decembrie 2024;
  • de miercuri, 8 ianuarie 2025 – până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025 sau vineri,
    21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma
    consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele
    didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
  • de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025 sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor
    școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
  • de luni, 28 aprilie 2025 până vineri, 20 iunie 2025;

b) Intervale de vacanță:

  • de sâmbătă, 26 octombrie 2024 până duminică, 3 noiembrie 2024;
  • de sâmbătă, 21 decembrie 2024 până marți, 7 ianuarie 2025;
  • o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie
    – 2 martie 2025;
  • de vineri, 18 aprilie 2025 până duminică, 27 aprilie 2025;
  • de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024 – 17 aprilie 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare este la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

Săptămâna de vacanță, la decizia inspectoratelor școlare județene/al Municipiului București, va fi planificată în perioada 10 februarie-2 martie 2025, după consultări realizate la nivelul unităților de învățământ cu elevii, părinții și cadrele didactice.

Proiectul integral de Ordin privind structura anului școlar 2024-2025, precum și informații privind modalitatea de transmitere a eventualelor sugestii de îmbunătățire sunt disponibile mai jos 👇👇👇

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Anunț Consiliul local al orașului Ovidiu – vânzare teren extravilan

Teren de vânzare în Ovidiu Informații generale privind autoritatea contractantă,...

Anunț Consiliul local al orașului Ovidiu – vânzare teren intravilan

Teren de vânzare în Ovidiu Informații generale privind autoritatea contractantă,...

O nouă florărie s-a deschis în Ovidiu! „Arta cu Flori”, locul în care florile devin mesaje pentru cei dragi

„Arta cu Flori” și-a deschis porțile pentru iubitorii de...