Cei 41 de cetățeni români și membri de familie evacuați recent din Fâșia Gaza au pornit seara trecută spre România, prin intermediul unui zbor realizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale.
Cetățenii români și membrii de familie au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt prin punctul de frontieră Rafah, în cursul zilei de 9 noiembrie 2023, fiind preluați ulterior de către reprezentanții Ambasadei României în R.A. Egipt. O echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE i-a însoțit apoi până la Cairo, de unde au fost îmbarcaţi spre România.









Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că sâmbătă, 11 noiembrie 2023, în urma eforturilor complexe ale Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 41 de cetăţeni români şi membri de familie ai acestora evacuaţi din Fâşia Gaza au fost transportaţi în România la bordul unei aeronave militare. Zborul a fost realizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, cu un avion C-130 Hercules aparţinând Forţelor Aeriene Române.
MAE continuă dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a celorlalţi cetăţeni români şi membri de familie aflaţi în Fâşia Gaza, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate. Reamintim faptul că, în prezent, trei echipe consulare mobile din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a Celulei de Criză MAE se află în R.A. Egipt, în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren.








Sursă video/foto: MAE
