Medhouse banner

Litoralul se ieftinește cu până la 70% de la 1 septembrie. O noapte de cazare costă de la 35 lei pentru o persoană

Date:

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează ediția de toamnă a programului „Litoralul pentru toți”, prin care românii se pot caza în hotelurile si pensiunile clasificate din stațiunile de la Marea Neagră cu prețuri începând de la 35 de lei pe noapte. Pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparație cu tarifele din vârf de sezon, majoritatea hotelurilor din acest program păstrând tarifele de anul trecut.

„Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc. Interesul ridicat manifestat de turiști îi determină pe hotelieri să mențină unitățile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie.”, afirmă Dragoș Răducan, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

Peste 40.000 de turiști ar putea beneficia de tarife reduse pe litoral în luna septembrie. Locurile vor fi vândute direct de hoteluri dar și prin agenţiile de turism partenere.

Cât costă o noapte de cazare în programul „Litoralul pentru Toți”?

În programul „Litoralul pentru Toți”, tariful pentru o noapte de cazare începe de la 35 de lei pe noapte, pentru o persoană, cel mai ieftin pachet, fără masă, putând fi achiziționat la un hotel de 2 stele din stațiunea Eforie Nord, dacă se achiziționează un sejur de minim 5 nopți. În acest program s-au înscris hoteluri de 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turiști.

„Turiștii au toate motivele să aleagă o vacanță la mare în extra-sezon. În primul rând, tarifele sunt mult mai mici decât în varf de sezon și ne așteptăm ca de această oportunitate să profite atât cei care nu au reușit să ajungă la mare în mijlocul verii, dar și turiștii care doresc încă o vacanță pe litoral. Ne-am obișnuit în ultimii ani ca vremea să țină cu turiștii și în luna septembrie, astfel încât, conform prognozelor meteo actuale, aceștia se vor bucura de zile însorite la plajă până la sfârșitul lunii.”, a adăugat reprezentantul FPTR. 

„Litoralul pentru Toţi” este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Programul „Litoralul pentru toți”, a ajuns la ediția cu numărul 42, se derulează în perioada 1 – 30 septembrie 2023 și se adresează tuturor turiștilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon. Până în prezent s-au înscris în program 48 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziția turiștilor un număr de aproximativ 5.000 de locuri de cazare pe noapte. Peste 100 de unități urmează să intre în acest program, cel puțin asta susține Dragoș Răducan, presedintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc. 

Federația Patronatelor din Turismul Românesc este singura federație patronală cu reprezentativitate legală la nivel de ramură, atestată prin hotărâre de instanță, având în componență un număr de 5.344 de societăți comerciale din turism, care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajați, reprezentând 37% din forța de muncă din turism, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro și gestionând, într-o pondere covârșitoare, capital românesc.

Informațiile privind hotelurile incluse în acest program se pot afla pe site-ul www.fptr.ro 

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Exponatul săptămânii: Sania de treierat („dicanie”) din colecția de etnografie

Descoperiți „dicania”, unealta tradițională de la sfârșitul secolului al...

Se oprește apa în Zona de Nord din municipiul Medgidia!

RAJA conectează noi conducte la sistemul centralizat din Medgidia RAJA...

Paștele Blajinilor: Semnificația „Paștelui Mic” și tradițiile uitate ale poporului român

Obiceiuri de Paștele Blajinilor: De ce dăm ouăle de-a...

(Foto) Atenție, șoferi și pietoni! Regulă nouă de circulație în zona Doraly Mall

Trecerea de pe Șoseaua Mangaliei a fost semaforizată Un nou...