Marcel Ciolacu a ajuns astăzi în Israel și a stat de vorbă cu premierul Benjamin Netanyahu
În cadrul întrevederii cu premierul Benjamin Netanyahu, premierul României, Marcel Ciolacu, a transmis un mesaj de solidaritate poporului israelian și a condamnat cu fermitate atacurile teroriste, antisemitismul și discursul care incită la ură.
Protejarea valorilor democratice și respectarea drepturilor omului sunt esențiale pentru rezolvarea rapidă a acestor violențe care provoacă suferințe teribile populației civile.
Guvernul român își dorește o pace durabilă în această regiune, în care trăiește și o importantă comunitate de români cu care suntem în contact permanent. Suntem pregătiți să oferim asistență de urgență, în orice moment, dacă va fi necesar.
Până acum, autorităţile române au oferit sprijin pentru repatrierea în siguranţă a peste 2.200 de cetăţeni români din Israel şi continua demersurile pentru a oferi asistenţă consulară cetăţenilor români care vor solicita sprijin pentru revenirea în ţară.

Declarația premierului o puteți citi mai jos:
„În astfel de momente dificile partenerii și prietenii trebuie să-și demonstreze solidaritatea. Societatea românescă, comunitatea de israelieni din România și cea de români din Israel deplâng, alături de dvs domnule prim-ministru, victimele nevinovate, femei, copii, tineri în floarea vârstei în urma atacurilor teroriste declanșate de Hamas.
Transmit compasiunea noastră pentru toate aceste pierderi de vieți omenești și pentru numeroșii răniți, printre care în mod tragic s-au regăsit și cetățeni de origine română.
România rămâne un stat consecvent în cadrul relațiilor sale din Orientul Mijlociu. De aceea, suntem extrem de îngrijorați de spirala crescândă a violențelor, cu consecințe teribile asupra populației civile, atât israeliene, cât și palestiniene. Vreau să îi asigur pe românii din țara noastră că ne menținem atitudinea de promotori ai păcii, dar vom fi alături necondiționat în momentele dificile de aliații și prietenii noștri, apărând valorile democratice.
România a condamnat cu fermitate cele întâmplate în Israel în ultimele zile, nivelul atrocităților comise de Hamas, o grupare teroristă care ține ostatică populația palestiniană pentru a satisface interesele sale extremiste. În acest context, Parlamentul României a fost primul for legislativ din rândul statelor democratice care a adoptat în ședință comună o declarație de solidaritate cu statul israelian. Alături de comunitatea internațională, România solicită eliberarea imediată a tuturor ostaticilor și persoanelor răpite și abținerea de la orice alt act de agresiune, în special împotriva țintelor civile.
Am transmis premierului Netanyahu că în fața acestor atacuri Israelul are dreptul să se apere, în deplin respect cu dreptul umanitar. Fac un apel pentru facilitarea coridoarelor umanitare din Gaza. Sunt convins că întreaga comunitate internațională se va implica pentru deschiderea coridoarelor umanitare și pentru a oferi asistență necesară refugiaților. Domnule prim-ministru, nu în ultimul rând, aș dori să vă mulțumesc pentru implicarea autorităților israeliene și pentru sprijinul acordat repatrierii în siguranță a peste 2200 de cetățeni români din Israel. În încheiere, reiterez necesitatea și urgența unei păci durabile în Orientul Mijlociu și îmi doresc un efort comun pentru evacuarea în siguranță a cetățenilor români din Fâșia Gaza. Sperăm ca astfel de momente să nu se mai întâmple.”
După declarațiile comune, premierul României s-a întâlnit și cu reprezentanţii comunităţii românilor din Israel.

