Oncoria Med

Guvernul a aprobat înfiinţarea Registrului Naţional de Cancer

Date:

3 august 2023 va rămâne data la care Guvernul României a aprobat hotărârea privind înfiinţarea Registrului Naţional de Cancer, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

„A fost aprobată hotărârea de guvern privind înfiinţarea Registrului Naţional de Cancer, care va duce, în scurt timp, la o colectare unitară a informaţiilor privind toate tipurile de cancer, în vederea monitorizării incidenţei cancerelor la nivel naţional, evaluarea şi controlul impactului acestei boli şi fundamentarea politicilor de sănătate publică”, a precizat Mihai Constantin, după şedinţa Cabinetului Ciolacu.

El a menţionat că aceste raportări în Registrul Naţional de Cancer sunt obligatorii pentru întreg sistemul medical din România, fie public sau privat.

Organizarea efectivă şi standardele de comunicare urmează să fie stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii, în următoarele 30 de zile.

Potrivit lui Mihai Constantin, actul normativ adoptat privind înfiinţarea Registrului Naţional de Cancer face parte din „ecosistemul medical” prezentat de ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, săptămâna trecută.

Conform unui comunicat al Guvernului, Registrul Naţional de Cancer reprezintă un sistem informatic de înregistrare nominală a cazurilor noi de cancer diagnosticate, pe baze populaţionale.

Prin acest act normativ se impune obligativitatea tuturor furnizorilor de servicii medicale de diagnostic şi tratament, publici şi privaţi, care diagnostichează şi/sau tratează cazuri oncologice, precum a Direcţiilor Judeţene de Sănătate Publică şi a Municipiului Bucureşti de a înregistra datele privind tumorile primare nou diagnosticate, cu respectarea confidenţialităţii datelor cu caracter personal conform GDPR.

Nerespectarea obligativităţii raportării datelor bolnavilor diagnosticaţi cu cancer constituie contravenţie, în acest sens fiind prevăzute sancţiuni, arată sursa citată.

Fondurile necesare dezvoltării, operaţionalizării şi gestionării aplicaţiei informatice de înregistrare nominală a datelor bolnavilor diagnosticaţi cu cancer se asigură prin bugetul Ministerului Sănătăţii, din sume alocate în baza Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Sursa foto: Unsplash.com

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

De la diagnostic la tratament: cum funcționează ecosistemul medical Affidea din Constanța

Patru unități medicale, specializări diferite și un singur traseu...

ULTIMA ORĂ – FOTO/ VIDEO. Incendiu la o fabrică de celuloză din municipiul Drobeta-Turnu Severin. Imagini apocaliptice

În aceste momente, pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea...

Laurențiu Reghecampf revine la FCSB! Gigi Becali a anunțat noul antrenor al roș-albaștrilor

Schimbare importantă pe banca tehnică a FCSB, după ce...