Mai puțin de 3% dintre pacienţii cu psoriazis sunt înregistrați în Registrul Naţional de Boli Dermatovenerice
Data de 29 octombrie readuce în atenţia societăţii rolul definitoriu pe care îl are creşterea gradului de informare, conştientizare şi educare a fiecăruia dintre noi cu privire la această boală dermatologică ascunsă într-o primă fază, extrem de complexă și în mod special asupra creşterii capacităţii de relaţionare, acceptare şi susţinere faţă semenii noştri care se confruntă cu o astfel de patologie.
Implicată în multiple campanii de prevenţie medicală, dar şi de asumare a responsabilităţii şi a unei conduite raţionale şi empatice faţă de pacienţii ce traversează diferite perioade complicate din punct de vedere emoţional, psihologic şi social, Societatea Română de Dermatologie, prin reprezentanţii săi, a atras atenţia, şi cu această ocazie a „Zilei Mondiale a Psoriazisului”, asupra faptului că această boală nu este una contagioasă şi nu trebuie să facă diferenţe.

Psoriazisul a fost declarat de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cincea cea mai importantă boală cronică netransmisibilă, alături de boli precum diabetul, cancerul, bolile cardiovasculare sau respiratorii. De peste 19 ani, la nivel global, în 56 de ţări, printre care se numără şi România, data de 29 Octombrie este dedicată pacienților de psoriazis.
„Cu toate eforturile depuse în optimizarea managementului acestei afecţiuni, datele de la nivel naţional indică faptul că psoriazisul rămâne în continuare o problemă de sănătate publică, fiind o afecţiune sub – diagnosticată şi sub – tratată în România, în mod special din cauza reticenţei pe care o manifestă populaţia faţă de medic şi faţă de ceea ce ar trebui să însemne o conduită socială normală în raport cu propria sănătate, prin prevenţie şi control medical periodic” a declarat Preşedintele Societăţii Române de Dermatologie (SRD), Prof.Univ.Dr. Călin Giurcăneanu.
La rândul său, Dr. Alin Nicolescu – Secretar General al Societății Române de Dermatologie consideră că „Este îngrijorător faptul că numărul persoanelor nou diagnosticate cu psoriazis este în creştere, potrivit celei mai recente actualizări a Registrului Unic de Pacienţi, fapt ce constituie o adaptare mai bună la informare şi conştientizare asupra bolii în rândul populaţiei, cât şi din perspectiva adresabilităţii la medic, dar cu toate acestea ne situăm cu mult sub gradul de depistare precoce şi diagnostic pe care îl înscriu ţările civilizate europene”
Datorită unui demers profesional iniţiat de către Societatea Română de Dermatologie prin realizarea Registrului Naţional de boli Dermatovenerice astăzi sunt înscrişi, diagnosticaţi şi monitorizaţi, 13.103 de pacienţi cu psoriazis dintre care 7.269 sunt bărbaţi si 5.834 sunt femei, la nivelul Municipiului Bucureşti fiind înregistraţi 1.611 pacienţi, restul de 11.492 fiind din alte localităţi din România.
Cu toate acestea, foarte mulți pacienți cu psoriazis nu se prezintă niciodată la medic, se prezintă o singură dată la cabinetul dermatologic sau refuză să se înscrie în acest important Registru Naţional de boli Dermatovenerice.
Din păcate, statisticile arată că ţara noastră se află printre primele locuri în Europa, având aproximativ 400.000 de oameni diagnosticaţi cu psoriazis, 30% dintre aceşti pacienţi dezvoltă şi artrită psoriazică, care în timp duce la leziuni articulare severe şi deformante, care deseori provoacă handicap – se arată într-un comunicat de presă publicat de Agerpres.
Psoriazisul este o afecţiune cronică autoimună care, pe lângă alte manifestări, se caracterizează printr-o evoluţie accelarată a celulelor pielii. În mod normal, acestea se regenerează în 28-30 de zile, dar în cazul unui pacient cu psoriazis acest proces are loc în doar 3-4 zile, având drept consecinţă apariţia unor plăci tegumentare îngroşate de culoare roz acoperite cu cruste alb-sidefii.
Boala afectează în proporţii egale femeile şi bărbaţii, nu are o vârstă de debut, putând să afecteze copii sau persoane în vârstă.

Cauzele exacte ale psoriazisului nu sunt cunoscute. „În mod cert, boala este în strânsă legătură cu sistemul imunitar, însă nu putem omite ceea ce știm sigur din literatura de specialitate: prezintă o predispoziţie genetică, la care contribuie alimentația, infecțiile virale/bacteriene, obezitatea, consumul de alcool, fumatul, sindromul dismetabolic, afecțiunile endocrinologice, traumatismele locale (de exemplu arsuri solare). Totodată, stresul este un factor important care declanșează sau agravează boala.”, a explicat dr. Munteanu David Ramona, medic primar Dermatovenerologie.
Psoriazisul este o afecţiune cronică, inflamatorie, cu o frecvenţă de 4,9% în România.
43% dintre bolnavi consideră că psoriazisul este o”ruşine socială”
60% dintre pacienţi suferă de episoade depresive
1 din 3 bolnavi a avut un gând suicidal într-un anumit moment
50% dintre pacienţi relatează o calitate a vieţii scăzută din cauza discriminării la locul de muncă
62% dintre pacienţi se confruntă cu probleme financiare din cauza bolii
Anual, prin campanii de informare şi conştientizare bine definite, Societatea Română de Dermatologie continuă să atragă atenţia populaţiei prin postarea unor mesaje şi concepte vizuale în spaţii publice precum unităţi de învăţământ (grădiniţe, şcoli, licee, facultăţi), săli de sport, saloane de înfrumuseţare, bazine de înot, plaje, clădiri de birouri şi altele, unde persoanele bolnave de psoriazis pot fi discriminate din cauza lipsei de informare despre această afecţiune, iar efectul acestor acţiuni s-a reflectat în timp şi în creşterea adresabilităţii la medicul dermatolog, endocrinolog, nutriționist și chiar psiholog (specialităţi conexe la care este recomandat să se adreseze pacientul cu psoriazis).
„Ne dorim ca sloganul Acceptă-mă! Susţine-mă! Apropie-te! să se transpună cât mai des în realitate pentru a îndepărta cât mai mult efectul stigmei cu care se confruntă pacienţii cu psoriazis şi de a anula impactul psiho-social şi emoţional care împiedică integrarea în societate a acestor oameni care trebuie să rămână activi şi utili în orice comunitate” a subliniat Dr. Alin Nicolescu – Secretar General al SRD.
Pentru mai multe informaţii despre psoriazis și afecțiuni dermatologice, vizitati www.srd.ro
