Oncoria Med

SIMULARE GRAFICĂ – Centrul de Arși Gravi de la Târgu Mureș a fost pus în linie dreaptă de Ministerul Sănătății

Date:

Ministerul Sănătății, prin Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale, a anunțat că a finalizat licitația pentru construcția Centrului de Arși Gravi de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș.

Premieră în România. 25 săli de operație într-o singură unitate medicală

Centrul va avea 7 nivele, aria construită – desfășurată va fi de 24.577 mp și va avea următoarele funcțiuni: centru de arși cu 5 paturi pentru pacienți critici, 10 paturi pentru terapie intermediară și pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă, secție ATI cu 57 de paturi și 25 de săli de operație distribuite pe două etaje.

Investiția se ridică la 322 de milioane de lei și va fi asigurată de Ministerul Sănătății prin Banca Mondială.

Momentan, acestea sunt singurele informații oficiale. Urmărim subiectul și revenim cu detalii.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

De la știri, la fapte! Știrile Media lansează o campanie de sprijin pentru pacienții din județul Constanța

„Știrile Media. Te trimitem la medic!” – Campanie de...

Ai cumpărat o casă și descoperi vicii ascunse? Cine plătește reparațiile și când poți cere despăgubiri

Achiziționarea unei locuințe reprezintă, pentru mulți români, una dintre...

Accident spectaculos! Un șofer de 73 de ani a căzut cu mașina de pe un podeț și s-a răsturnat pe plafon

Un accident rutier s-a produs marți, 13 octombrie 2026,...

Incendiu în Portul Agigea! Deșeuri feroase cuprinse de flăcări. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale

Un incendiu a izbucnit marți, 13 octombrie 2026, în...