Medhouse banner

Un an bun pentru ACS Pantheon Constanța și judo-ul constănțean 

Date:

Asociația Club Sportiv Pantheon Constanța a marcat la mijlocul acestei săptămâni, într-un cadrul festiv, încheierea unui an de succes în judo-ul constănțean și din România.

La eveniment au participat sportivii, antrenorii și toți ceilalți reprezentanți ai clubului care s-au pus în slujba performanței, s-au pregătit de-a lungul întregului an și au reprezentat cu cinste ACS Pantheon Constanța la întrecerile la care au luat parte.

În primul rând, aceștia sunt mândri că în anul care stă să se termine au reușit să-și îndeplinească din nou obiectivele, dar și să atingă noi praguri care păreau inaccesibile judo-ului constănțean până nu demult.

„Și mai îmbucurător pentru noi este faptul că acțiunile pe care ACS Pantheon Constanța le organizează, fie că ne referim la competiții sau stagii de pregătire, atrag de la an la an tot mai mulți sportivi din țară și din străinătate, dar și specialiști de renume internațional care vin să împărtășească din cunoștințele lor.”, a transmis conducerea ACS Pantheon Constanța.

Dintre performanțele notabile reușite de către sportivii ACS Pantheon Constanța în competițiile în care au fost angrenați amintim:

  • medalie de aur în Campionatul Național de judo pe echipe U18
  • medalie de bronz în Campionatul Național de judo pe echipe dedicat seniorilor
  • două medalii de bronz la Campionatul Național de judo rezervat seniorilor
  • medalie de Bronz la Campionatele Naționale de judo Ne Waza U16
  • două medalii de aur la Campionatul Național la judo Ne-Waza U15
  • două medalii de bronz la Memorialul „Aurel Cîmpeanu“ de judo dedicat juniorilor U16 și U18
  • medalie de argint la Campionatele Mondiale de judo dedicate veteranilor
  • medalie de aur și una de argint la Campionatele Europene de judo pentru veterani
  • medalie de argint la argint la Campionatului Balcanic de karate kyokushin

De asemenea, pe parcursul acestui an, ACS Pantheon Constanța a derulat proiectul „Judo – sport și educație/Sportul pentru toți” cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, în cadrul căruia au fost organizate trei competiții, respectiv Cupa „Pantheon”, „Black Sea Judo Cup” și Cupa „Centura albă”, care i-au avut în vedere pe tinerii judoka de la noi din țară, începând de la copii de 8 ani și până la cei care se pregătesc să facă pasul la seniorat.

Nu în ultimul, trebuie să amintim de stagiul pe care ACS Pantheon Constanța îl organizează în mod tradițional pe litoralul românesc, în stațiunea Venus. „Pantheon Judo Stage Randori&Kata” a ajuns în 2023 la ediția cu numărul șapte, reușind să atragă în această vară la startul său un număr record de participanți, peste 600 de sportivi și antrenori. De asemenea, evenimentul s-a bucurat și de participarea lui sensei Attilio Sacripanti (șapte dani), cel care este cunoscut ca fiind unul dintre părinții moderni ai acestui sport și totodată cel care a introdus biomecanica în judo.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare