Medhouse banner

Horia Tecău, mesaj către copiii din Braşov: „Performanţa adevărată înseamnă în primul rând să ai o stare de bine, nu neapărat să fii numărul 1 şi să câştigi turnee”

Date:

Horia Tecău, ambasadorul naţional UNICEF, a petrecut alături de copii

Ambasadorul naţional pentru UNICEF, Horia Tecău, a petrecut miercuri o zi plină la Braşov, oraşul său natal, alături de copiii beneficiari ai programelor UNICEF dezvoltate alături de autorităţile locale. Sportivul de performanţă a vizitat o grădiniţă, centrul comunitar integrat, un centru pentru copiii şi familiile refugiaţilor ucraineni şi s-a întâlnit cu adolescenţii care fac parte din consiliul local al copiilor.

La Grădiniţa nr. 26, prima oprire a vizitei, tenismenul s-a întâlnit cu cadrele didactice şi a petrecut câteva zeci de minute alături de copii, cu care a cântat colinde, a lucrat la decoraţiuni de Crăciun şi s-a jucat. Unitatea de învăţământ face parte din componenta de educaţie incluzivă de calitate a iniţiativei UNICEF „România pentru fiecare copil”, personalul beneficiind de traininguri şi materiale.

„Cu toţii trebuie să ne îndreptăm atenţia mai mult către educaţia timpurie, să investim mai multe resurse şi mai mult timp în formarea copiilor noştri în primii ani de viaţă, pentru că de educaţia timpurie depind extraordinar de multe în viaţa viitorului adult. Meseria de educator, de învăţător este extraordinar de importantă pentru prezentul şi viitorul nostru comun. Le felicit pe doamnele educatoare pe care le-am cunoscut astăzi pentru dedicarea cu care lucrează alături de fiecare copil.”, a afirmat Horia Tecău.

Sportivul a vizitat Centrul Comunitar Integrat din Braşov, care funcţionează printr-un parteneriat între Primăria Municipiului Braşov, prin Direcţia de Asistenţă Socială şi UNICEF. Peste 2.000 de copii şi adulţi au beneficiat de servicii la acest centru.

„Am fost foarte impresionat de specialiştii care lucrează acolo. Sunt oameni atât de implicaţi, atât de prezenţi şi atât de calzi, care au răbdare şi care îşi aduc toată cunoaşterea în a ajuta copiii cu dizabilităţi şi părinţii lor, oferindu-le servicii gratuite de cea mai bună calitate. Am stat de vorbă şi cu părinţii, care văd progresele pe care le fac copiii şi care au învăţat ei înşişi cum să gestioneze anumite situaţii. Ei vin într-un spaţiu cald, prietenos, unde sunt ascultaţi, sfătuiţi şi de unde pleacă cu speranţă şi cu schimbare concretă în evoluţia copiilor. Mă inspiră să văd puterea de care dau dovadă unii părinţi, în situaţii grele, de a continua. Extinderea acestui model al centrelor integrate la nivel naţional, de care să beneficieze cât mai mulţi copii în general şi cât mai mulţi copii cu dizabilităţi, ar face o mare diferenţă.”, a spus Horia Tecău.

Horia a fost apoi invitatul familiei lui Sebi, un copil de şase ani, beneficiar al centrului comunitar integrat. Sebi face paşi importanţi de recuperare datorită eforturilor neîncetate ale părinţilor şi serviciilor pe care le primeşte la centrul comunitar.

Un alt moment important în agendă a fost oprirea la Centrul Katya, hub-ul de servicii pentru copiii şi familiile lor refugiate din Ucraina, un proiect al Agenţiei Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă Braşov, care se bucură de susţinerea UNICEF. Aici sportivul a aflat despre cum se integrează aceștia, care le sunt nevoile şi cum îi sprijină comunitatea locală.

Ultima oprire a fost la Jucărioteca din Braşov, unde Horia Tecău s-a întâlnit cu o parte din Consiliul Local al Copiilor şi cu viceprimarul Flavia Boghiu. Consiliul Local al Copiilor este o structură înfiinţată în cadrul iniţiativei UNICEF „Localităţi prietene ale copiilor”, iniţiativă la rândul ei dezvoltată ca parte a proiectului „România pentru fiecare copil”. Adolescenţii i-au povestit despre proiectele la care au lucrat, despre propunerile pe care le-au făcut pentru a avea un oraş mai incluziv, dar şi despre motivele care i-au făcut să se implice.

„Ne-am bucurat că în cursul vizitei de astăzi, tenismenul Horia Tecău a avut ocazia să vadă şi să viziteze activităţile pe care le facem împreună cu partenerul nostru de încredere, UNICEF. Am fost la grădiniţă, a fost la Centrul Comunitar Integrat, a fost şi a vizitat Centrului de activităţi pentru ucraineni, i-a întâlnit şi pe copiii din Consiliul Local al copiilor. Este o ocazie importantă pentru aceştia să îl cunoască, să îi pună întrebări despre ce înseamnă performanţa, cum se face performanţă, ce înseamnă disciplina şi să îi prezinte, la rândul lor, proiectele în care au fost implicaţi alături de municipalitatea braşoveană. Ne bucurăm să îi fim gazde, ne bucurăm să-i urăm bun venit acasă şi să putem continua alături de Consiliul Local al Copiilor proiectele pe care le-am început.”, a afirmat Flavia Boghiu, viceprimarul Municipiului Braşov.

Şi copiii au avut întrebări pentru sportiv, vrând să afle despre experienţa sa ca tenismen şi despre determinarea care l-a făcut să obţină performanţe remarcabile în cariera de sportiv.

„Sportul e o călătorie de dezvoltare personală foarte puternică, pentru că ai disciplină, ai competiţie, ai echipă, ai comunicare, ai ocazia de a deveni mai bun. Pentru mine, performanţa adevărată înseamnă în primul rând să ai o stare de bine, nu înseamnă neapărat să fii numărul 1 şi să câştigi turnee.”, le-a împărtăşit sportivul tinerilor.

Iniţiativa „România pentru fiecare copil. Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili din România” se desfăşoară în cinci localităţi din judeţele Bacău şi Braşov şi beneficiază de un grant în valoare de 4,2 milioane de euro oferit de Norvegia în cadrul Programului Dezvoltare locală administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială în calitate de operator de program. Obiectivul este de a contribui la incluziunea socială a tuturor copiilor şi adolescenţilor, în special a celor vulnerabili, prin servicii de sănătate, educaţie şi protecţie a copilului (servicii comunitare şi specializate integrate) de calitate, echitabile şi coordonate, precum şi prin norme sociale protective.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Schimbare majoră în tranzacțiile imobiliare. Certificatul fiscal, obligatoriu și pentru cumpărători!

Cumpărătorii trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală Ca urmare...

Atenție! Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța!

RAJA execută lucrări la rețeaua centralizată. Cartierul Tomis 1...

O nouă ediție FIDELIS. Dobânzi neimpozabile de până la 7,60%

Donatorii de sânge pot investi în titluri de stat...

„Poate A.I. să învingă un poet?” – duel poetic live între om și inteligența artificială la Constanța

Inteligență Artificială vs. Creație Umană: Un spectacol poetic inedit...