Joi, la Judecătoria Mangalia, începe procesul lui Vlad Pascu, şoferul acuzat că a provocat un accident mortal în localitatea 2 Mai, în urma căruia doi tineri și-au pierdut viața. Tânărul va afla în cursul zilei dacă va rămâne în continuare în arest preventiv.
Părinții victimelor lui Vlad Pascu vor schimbarea încadrării faptelor din ucidere în culpă în omor, a declarat mama Robertei Dragomir, tânăra ucisă de tânărul care a condus drogat: „Vrem pedeapsă mai aspră. Din moment ce te-ai urcat drogat la volan, ți-ai asumat”.
Vlad Pascu va fi audiat prin videoconferință. De asemenea, potrivit unor surse din instanță, avocatul apărării s-ar fi retras.
Întrebată dacă ar fi vrut să îl vadă pe Pascu, mama Robertei a răspuns: „Poate da. Aș fi vrut să văd cum arată cel care ne-a omorât copilul”, potrivit Antena 3 CNN.
Indiferent de pedeapsa pe care o va primi Pascu, „nu ne va alina durerea”, spune femeia, dar nici să scape nepedepsit. ”Asta este ceea ce ne doare pe noi”.
Conform informațiilor furnizate de portalul instanțelor de judecată, primul termen pe fond în dosarul în care inculpat este Vlad Pascu, acuzat de „ucidere din culpă”, are loc la Judecătoria Mangalia.
La data de 20 februarie, instanța a decis menținerea măsurii arestului preventiv față de Vlad Pascu, care a formulat contestație. Aceasta se judecă tot joi, la Tribunalul Constanța.
Pe 11 octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au anunțat că Vlad Pascu, din București, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea mai multor infracțiuni, printre care ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și părăsirea locului accidentului.
Potrivit procurorilor, în dimineața zilei de 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autovehicul sub influența substanțelor psihoactive și, la intrarea în localitatea 2 Mai, a acroșat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, doi tineri și-au pierdut viața, iar alți trei au fost răniți. După accident, Vlad Pascu a părăsit locul faptei, fiind ulterior depistat în localitatea Vama Veche.
Procesul în care este implicat Vlad Pascu este unul extrem de sensibil și a atras atenția opiniei publice asupra importanței respectării regulilor de circulație și a consecințelor grave ale conducerii sub influența substanțelor psihoactive.
