Medhouse banner

(Foto/Video) Razie de amploare în Portul Constanța. Polițiștii au aplicat mai multe amenzi

Date:

Polițiștii au suspendat două permise de conducere

La data de 13 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța, cu sprijinul polițiștilor Serviciului de Siguranță Rutieră, Serviciului Siguranță Transporturi, Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare și Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, au desfășurat o razie pentru asigurarea climatului optim de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere.

Razia a avut loc în Portul Constanța.

În cadrul activităților derulate au fost legitimate 250 de persoane, au fost controlate 157 de vehicule și au fost verificați 26 de agenți de pază.

Pentru a preveni accidentele rutiere, 58 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 53 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 21.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 2 permise de conducere pentru nerespectarea prevederilor legale privind trecerea la nivel cu calea ferată, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Totodată, în urma descărcării și analizării datelor din aparatul tahograf montat la bordul unei autoutilitare s-a constatat că timpul de odihnă ar fi fost diminuat.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu suma de 4.000 de lei.

De asemenea, polițiștii au efectuat activități de control la o societate comercială, pe linia respectării prevederilor Legii 333/2003.

În urma neregulilor constatate a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 5.000 de lei.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare și ai Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au efectuat verificări la 2 societăți comerciale, cu privire la modul de stocare și depozitare a îngrășămintelor chimice.

La razie au participat și polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic, Serviciului de Ordine și Siguranță Publică, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.

Sursă foto/video: IPJ Constanța

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto) Peste 230.000 de țigarete nedeclarate, descoperite într-un autocamion cu butelii

Peste 230.000 de țigarete ascunse într-un palet cu butelii...

100 de piei de jder, ascunse într-o față de pernă și în bagaje, confiscate de autorități

100 de piei de jder fără documente legale, descoperite...

(Foto) Captură pe Aeroportul Internațional Henri Coandă. Peste 44.000 de țigarete, descoperite în bagajele unor pasageri

Peste 44.800 de țigarete, descoperite în bagajele unor pasageri...

Vitezomanii, lăsați pietoni în Constanța. Doi conducători auto au depășit limita legală cu peste 70 km/h

Razie pe șoselele din județul Constanța. Sancțiuni în valoare...