Medhouse banner

INS: Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în scădere în primele 9 luni din 2024

Date:

INS a precizat că la transportul feroviar de mărfuri volumul a scăzut cu 11,1%

Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat că numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în primele nouă luni din 2024, a fost de 53,718 milioane, în scădere cu 4,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Potrivit datelor citate de Agerpres, dintre aceştia, 53,479 milioane pasageri au călătorit în ţară, iar 239.000 au efectuat călătorii internaţionale.

Transportul feroviar de pasageri a avut, în primele nouă luni ale anului, o pondere de 17,5% în transportul total de pasageri, fiind depăşit, de departe, de transportul rutier, cu o pondere de 75,6%.

În ceea ce priveşte transportul feroviar de mărfuri, volumul a scăzut cu 11,1% faţă de perioada ianuarie-septembrie 2023, fiind transportate 32,861 milioane tone mărfuri, din care 78,6% în transport naţional.

Ponderi semnificative în totalul mărfurilor transportate au fost înregistrate pentru diviziunile cocs, produse rafinate din petrol (24,2%) şi cărbune şi lignit; ţiţei şi gaze naturale (18%).

Sursa foto: gds.ro

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

UNTOLD lansează Joy Ticket: Biletul plătit cu povești și vise pentru fanii festivalului

Poți aplica pentru un bilet plătind doar suma pe...

BNR lansează o nouă emisiune numismatică dedicată Expoziției Generale Române din 1906

20 de ani de la Expoziția Generală Română: BNR...

RAJA Constanța anunță o oprire a apei timp de 14 ore în zona centrală a orașului

Lucrare programată în zona centrală a municipiului Constanța! În vederea...