Oncoria Med

Tulcea: Incendiu la o casă din municipiu

Date:

În cursul nopții, în jurul orei 01:45, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru gestionarea unei situații de urgență, produsă de un incendiu izbucnit la o casă de locuit, situată în municipiul Tulcea.


Către locul intervenției s-au deplasat trei echipaje de pompieri, cu trei autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea și un echipaj SMURD.


La sosirea acestora, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum, la două camere ale locuinței.


Forțele de intervenție au procedat la localizarea și la lichidarea incendiului în timp operativ, limitând pericolul de propagare și la celelalte încăperi.

Din fericire, nu au existat victime surprinse de flăcări, pagubele fiind de natură materială.

Sursă foto: ISU „Delta” Tulcea

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Alertă chimică la Râmnicu Vâlcea! Scurgeri de clor, trei persoane la spital și 260 de oameni evacuați

Momente de panică la Râmnicu Vâlcea, după ce au...

Vineri, 13 sau marți, 13? Românii au importat și ghinionul! Acum avem două zile de care să ne ferim

Astăzi este vineri, 13 noiembrie 2026, iar superstițioșii au...

Ministrul Sănătății trimite controale la Constanța! Ambulatoriile publice și private, luate la verificat după reclamațiile pacienților

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a semnat ordinele pentru declanșarea...