Medhouse banner

Alertă meteo în România: Ploi și intensificări ale vântului în toată țara. Cât va dura avertizarea

Date:

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo pentru întreaga țară, valabilă de marți până miercuri dimineața, avertizând asupra precipitațiilor și intensificărilor vântului.

În intervalul 12 martie, de la ora 5:00, până la 13 martie, ora 10:00, se prognozează precipitații moderate cantitativ în jumătatea de est a țării. De asemenea, vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45 – 55 km/h. Cantitățile de apă vor atinge valori cuprinse între 15 și 20 litri/mp, iar izolat se pot înregistra peste 25 litri/mp.

În această perioadă, condițiile meteorologice vor rămâne închise și în București, unde se așteaptă ploi slabe temporare. Vântul va sufla moderat în timpul zilei, însă va slăbi în intensitate pe timpul nopții. Temperatura maximă în Capitală va atinge valori de 13 – 14 grade Celsius, în timp ce temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 5 grade Celsius.

Recomandăm ca persoanele aflate în aceste zone să fie precaute și să ia măsurile necesare pentru a face față condițiilor meteorologice adverse. Este indicat să se urmărească atent informațiile actualizate de la autorități și să se evite deplasările neesențiale pe perioada manifestării acestor fenomene meteorologice.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Derby la Ovidiu. Farul Constanța primește vizita FCSB-ului în etapa a 5-a din play-out

Biletele s-au pus în vânzare! „Marinarii” întâlnesc FCSB în...

Toți consumatorii din Mircea Vodă vor rămâne fără apă la robinete

Atenție, locuitori din Mircea Vodă! Se sistsază furnizarea apei...

(Foto) Plăcinta dobrogeană, protejată prin lege. Doar două firme din România au dreptul legal de a folosi această denumire

„Plăcinta dobrogeană” este denumire protejată la nivelul Uniunii Europene Denumirea...