Sursa foto: Ştirile Pro TV
BNR: rata anuală a inflaţiei va continua să scadă
BNR: rata anuală a inflaţiei va continua să scadă în următoarele luni într-un ritm încetinit faţă de anul trecut! „În ceea ce priveşte evoluţiile viitoare, membrii Consiliului au arătat că, potrivit noilor evaluări, rata anuală a inflaţiei va continua să scadă în următoarele luni într-un ritm încetinit faţă de anul 2023 şi pe o traiectorie uşor mai ridicată decât cea anticipată în prognoza pe termen mediu din februarie 2024, care cobora la 4,7 la sută în decembrie 2024 şi la 3,5 la sută la finele anului viitor. S-a sesizat că descreşterea va fi antrenată pe mai departe într-o proporţie însemnată de factorii pe partea ofertei, a căror acţiune dezinflaţionistă este aşteptată să slăbească însă progresiv, pe fondul influenţelor în atenuare decurgând din efecte de bază şi din corecţii descendente ale cotaţiilor mărfurilor, îndeosebi ale materiilor prime agroalimentare.”, se arată în Minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.
Rata anuală a inflației din România este cea mai ridicată din UE
Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna martie 2024 la 6,61%, de la 7,23% în februarie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,81%, cele nealimentare cu 8,06%, iar serviciile cu 10,20%. Rata anuală a inflației din România este cea mai ridicată din UE, de două ori mai mare decât media Uniunii, conform datelor publicate de Eurostat.
