Oncoria Med

Fără incidente grave în primele zile ale minivacanței de Rusalii. Numărul accidentelor rutiere grave, mai mic decât în anii precedenți

Date:

Ministerul Afacerilor Interne: Raportul minivacanței de Rusalii

În primele zile ale minivacanței de Rusașii, pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, au acționat, la nivel național,  în medie zilnică 25.936 polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri, precum și angajați ai inspectoratelor pentru Imigrări și Aviație, anunță Ministerul Afacerilor Interne.

Ordine publică și situații de urgență

În acest interval, structurile de ordine publică au efectuat  aproape 11.000 de intervenții, iar structurile pentru situații de urgență au efectuat peste 5.600 intervenții (din care 4.298 pentru acordarea asistenței medicale de urgență și 482 pentru stingerea de incendii).

Structurile MAI au fost sesizate cu privire la producerea a 3.151 infracțiuni și au aplicat 27.797 sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.583.088 lei. În această perioadă, s-au asigurat măsurile specifice pentru 506 manifestări publice – cele mai multe dintre acestea (206) fiind cultural-artistice. Structurile Inspectoratului General de Aviație au executat 62 misiuni pentru situații de urgență și 7 misiuni pe ordine publică.

Ca urmare a manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate, s-au înregistrat efecte în 42 localități din 10 județe (Arad, Bacău, Bihor, Botoșani, Harghita, Maramureș, Sălaj, Satu-Mare, Suceava și Timiș), unde s-a intervenit evacuarea apei din curți și beciuri, precum și pentru degajarea copacilor doborâți de vânt.

În intervalul menționat au fost emise 56 mesaje prin sistemul RO-ALERT de avertizare a populației (dintre care 32 privind prezența animalelor sălbatice în zone de locuit).

Siguranța rutieră: Au fost reținute mai multe permise față de anul trecut

Echipajele rutiere – suplimentate în contextul acestei minivacanțe –  și-au concentrat eforturile pe prevenirea accidentelor de circulație prin identificarea și scoaterea din trafic a șoferilor care reprezentau un pericol pe drumurile publice.

În aceste zile, a fost înregistrat un trend descrescător în ceea ce privește accidentele rutiere grave față de anii anteriori. Astfel, au fost înregistrate 27 accidente rutiere, în scădere 28,9% față de anul precedent și cu 37,2% față de 2022, când au fost înregistrate 38 accidente, respectiv 43 accidente. S-a acționat, în medie zilnică, cu 294 radare, fiind reținute 2.287 permise de conducere (40 ca urmare a consumului de droguri sau alte substanțe interzise) și au fost retrase 933 certificate de înmatriculare.

Se înregistrează, astfel, o creștere de 45,8% față de anul precedent a numărului de permise reținute pentru conducere sub influența substanțelor interzise.

Traficul la frontiere: creștere de 15,6%

În ceea ce privește traficul la frontierele naționale, au fost înregistrate creșteri sensibile, normale în contextul minivacanței și al perioadei de vacanțe și concedii. Au fost luate măsuri adaptate acestei situații, astfel că nu au fost înregistrate blocaje sau disfuncționalități la intrarea sau ieșirea din țară.

Frontiera de stat a fost tranzitată, în acest interval, de 893.381 persoane cu 253.634 mijloace de transport. Aceasta reprezintă o creștere de 15,6% a numărului de persoane care au tranzitat frontiera de stat, față de perioada similară a anului precedent.

Situația pentru ultimele 24 de ore

  • 28 de persoane au fost salvate de structurile MAI
  • 305.700 de persoane au tranzitat frontiera națională terestră
  • 25.783 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale

Principalele misiuni desfășurate de angajații Ministerului Afacerilor Interne:

  • prevenirea și combaterea infracționalității de orice fel;
  • creșterea gradului de siguranță rutieră;
  • acordarea asistenței medicale de urgență;
  • supravegherea și controlul frontierei de stat.

Pentru protejarea cetățenilor efectivele MAI au intervenit la 5.875 de evenimente:

  • ordine publică: 3.904
  • situații de urgență: 1.971

Ordine și siguranță publică:

  • Posibile infracțiuni semnalate: 1.074
  • Autori de infracțiuni prinși în flagrant: 228, care au săvârșit 233 de fapte penale
  • Persoane urmărite depistate: 14
  • Persoane care au primit măsuri preventive: 28

Verificări cu aplicația eDAC: În ultimele 24 de ore, 25.783 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale

Alerte semnalate de eDAC: 22

Siguranță rutieră: Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 807 de conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. 190 au fost prinși băuți la volan.

De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 305 de autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale celor 305 de autovehicule  au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Traficul la frontiere: 3.688 de polițiști de frontieră au acționat cu 916 de mijloace de mobilitate, dintre care 2.227 la supravegherea frontierei și 1.307 la controlul de frontieră efectuat în punctele de trecere.

Astfel, au fost supuse controalelor, pe sensul de intrare în țară: 139.996 de persoane / 36.970 de mijloace de transport.

Pe sensul de ieșire din țară, au fost controlate: 165.704 persoane / 46.609 de mijloace de transport

În urma controalelor efectuate au rezultat:

  • cetățeni străini respinși la intrare: 21
  •  cetățeni respinși la ieșire: 16

Au fost reținute în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 72.338 lei. Au fost constatate 44 de infracțiuni, din care 10 la controlul frontierei, 9 la supravegherea frontierei și 25 în zona de frontieră. S-au aplicat 96 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 58.095 lei.

Situații de urgență:

  • Misiuni de asistență medicală: 1.462
  • Misiuni de stingere incendii: 179
  • Misiuni de descarcerare: 7
  • Persoane salvate: 11

Sursă foto: arhivă/rol ilustrativ

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

ULTIMA ORĂ – FOTO/ VIDEO. Incendiu la o fabrică de celuloză din municipiul Drobeta-Turnu Severin. Imagini apocaliptice

În aceste momente, pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea...

Laurențiu Reghecampf revine la FCSB! Gigi Becali a anunțat noul antrenor al roș-albaștrilor

Schimbare importantă pe banca tehnică a FCSB, după ce...

Peste 34.000 de locuri de muncă disponibile în România. Printre cei mai căutați, șoferii și curierii

Peste 34.600 de locuri de muncă sunt disponibile în...