Oncoria Med

A încercat să înşele o societate comercială cu 300.000 de lei! Bărbatul s-a ales cu dosar penal

Date:

Dosar penal pentru înşelăciune

La data de 22 august, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare Constanța, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat două percheziții domiciliare, în municipiul București, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și complicitate la înșelăciune.

Activitățile s-au desfășurat în continuarea a trei percheziții domiciliare efectuate, în aceeași cauză, la data de 13 august, în municipiul București. Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, la data de 25 iulie, un bărbat, de 59 de ani, cu scopul obținerii unor foloase materiale injuste, s-ar fi folosit de un cont bancar deschis pe numele unei societăți comerciale și l-ar fi indicat, ulterior, unui furnizor de servicii, ca aparținând unei alte societăți comerciale (colaboratoare veche a furnizorului de servicii în cauză).

Astfel, prin inducerea în eroare a persoanei juridice vătămate, s-ar fi efectuat un transfer bancar de 300.000 de lei. Ulterior, suma de bani a fost indisponibilizată urmând a fi supusă măsurii sechestrului asigurător.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperiți și ridicați 2.430 de euro, 3.500 de lei, înscrisuri cu valoare probatorie, aproximativ 17,6 grame de substanță albă, pulverulentă, două cântare de mare precizie, un dispozitiv pentru vidat, două pachete conținând foi pentru confecționarea țigaretelor și un telefon mobil.

Totodată, în cauză a fost pus în executare un mandat de aducere. Persoana bănuită de comiterea faptelor a fost condusă la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța pentru audieri.

În acest caz cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov și Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, precum și cel al jandarmilor Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București și Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Brașovul a dat startul magiei de Crăciun cu un brad de poveste, înalt cât un bloc cu opt etaje

Crăciunul începe să își facă simțită prezența la Brașov,...