A fost solicitat și elicopterul SMURD
Un incident tragic a avut loc astăzi în localitatea Spermezeu, unde un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident produs în timp ce se deplasa cu un scuter electric.
La fața locului au intervenit de urgență un echipaj de prim ajutor SMURD și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Spermezeu, după ce a fost semnalată căderea unei persoane de pe bicicletă. Ulterior, s-a confirmat că bărbatul era, de fapt, pe un scuter electric în momentul incidentului.
Potrivit primelor informații, victima a fost găsită inconștientă, aflându-se în stop cardiorespirator. Salvatorii au început imediat manevrele de resuscitare, iar la fața locului a fost solicitat și un elicopter SMURD, coordonat de un medic specializat.
Din păcate, în ciuda eforturilor susținute ale echipajelor de intervenție, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul la fața locului de către medicul de pe elicopterul SMURD.
Autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul. Trupul neînsuflețit al bărbatului urmează a fi preluat de către medicii legiști pentru efectuarea necropsiei.
Sursă foto: ISU BN
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.