Medhouse banner

Mihai Coman lansează cartea „101 concepte pentru a înțelege religiile lumii” la Universitatea „Ovidius” din Constanța

Date:

Mihai Coman vine la Constanța cu o nouă carte despre înțelegerea religiilor lumii

Facultatea de Litere, domeniul de studii Științe ale comunicării, din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC) organizează miercuri, 7 mai 2025, lansarea volumului „101 concepte pentru a înțelege religiile lumii”, semnat de profesorul Mihai Coman, fondatorul învățământului universitar de jurnalism şi comunicare din România.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 12.00, în Sala Senatului, Campus Corp A (Aleea Universității, nr. 1).

Despre lucrarea lui Mihai Coman va vorbi conf. univ. dr. Raluca Petre, coordonatoarea domeniului Științe ale comunicării, Facultatea de Litere, UOC. Evenimentul va fi moderat de lect. univ. dr. Ada Codău, de la Științe ale comunicării.

„Lucrarea profesorului Mihai Coman este un instrument de clarificare a unor concepte şi modele teoretice prin care este interpretată religia, dar perspectiva dominantă a volumului este antropologică, accentele căzând pe aspectele contemporane ale religiei, înțeleasă prin multiple filtre: politic, social, tehnologic, cultural. Cartea nu reprezintă un demers teologic şi nici propagandistic, obiectivul fiind acela de înțelege întâlnirile actorului social cu formele contemporane ale religiei”, precizează lect. univ. dr. Ada Codău, moderatoarea evenimentului.

Mihai Coman este prof. univ. dr. la Școala Doctorală de Științe ale Comunicării din cadrul Universității din București. Are o bogată activitate științifică, publicând, de-a lungul anilor, o serie de lucrări de referință în domeniu. Printre acestea se numără volumul „Manual de jurnalism” (Polirom, 1997, 2001, 2009), pe care l-a coordonat, şi „Introducere în sistemul mass-media” (Polirom, 1999, 2004, 2007, 2016). Pe lângă acestea, la Editura Polirom a mai publicat volumele „Mass media, mit şi ritual. O perspectivă antropologică” (2003), „Mass media în România post-comunistă” (2003), „Introducere în antropologia culturală. Mitul şi ritul” (2008) şi „Mass-media, religie, spațiu public” (2020). Mihai Coman este, de altfel, creator al seriei „Collegium. Media” şi al colecției „Media. Studii şi eseuri” ale Editurii Polirom. 

Profesorul Mihai Coman a pus bazele cadrului teoretic al antropologiei mass-media, publicând diverse studii în reviste şi volume colective apărute în străinătate. Ca o sinteză a acestor cercetări, a publicat lucrările „Pour une anthropologie des medias” (Presses Universitaires de Grenoble, 2003) şi „Media Anthropology”, aceasta din urmă în colaborare cu Eric W. Rothenbuhler, Sage, 2005.

În 2009, Mihai Coman a fost distins cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler. În 2015, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius din Constanța.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

ULTIMA ORĂ. Desfășurare de forțe în Parcul Tăbăcărie din Constanța. Un bărbat amenință că își va lua viața

Mobilizare a forțelor de ordine și intervenție, în această...

Informare RAJA! Modificări în politica de încasare a plăților prin operatorul PayPoint

Informare privind plata facturilor RAJA prin rețeaua PayPoint RAJA informează...