În spatele acestor pregătiri de suprafață, mulți uită să pregăteacă cel mai important “lucru”: copilul!
Suntem la câteva zile distanță de începutul unui nou an școlar care sperăm să fie cu reușite!
Pregătirile sunt în toi: magazinele sunt care mai de care mai dotate cu rechizite, ghiozdane și accesorii, iar umerașele sunt încărcate cu cămăși albe. Papucei noi, coperți colorate și etichete pentru nume. Chiar si vântul a început să fie mai rece, semn că a venit toamna.
În spatele acestor pregătiri de suprafață, mulți uită să pregătească cel mai important “lucru”: copilul!
Din perspectiva noastră, a adulților, este ceva normal ca acesta să meargă la școală. Practic, este parte din viață. Dar, câți dintre noi luăm în seamă emoțiile și frica resimțită de copii?
În spatele “normalului” cu care suntem obișnuiți, se află niște suflete mici, fragile, cărora le este teamă să stea departe de noi atât de multe ore. Această frică este, de fapt, anxietate de separare.
Anxietatea de separare este o stare emoțională intensă care se manifestă prin teama excesivă și irațională de a fi despărțit de părinți sau de figurile de atașament. Această formă de anxietate apare de la vârste fragede, resimțindu-se puternic in primii 3 ani.
În cazul copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani, anxietatea de separare este considerată ceva firesc.
La grădiniță, anxietatea de separare se manifestă prin plâns, refuzul de a pleca de acasă sau de a intra în sala de clasă și, uneori, pot apărea manifestări somatice precum durerile de burtică. Aceste dureri de burtică apar des în rândul copiilor mici, însă sunt adesea considerate ca fiind o formă de răsfăț.
În cazul copiilor din clasele primare, anxietatea de separare devine, mai degrabă, o tipologie de anxietate socială. Aceștia încep să se simtă temători, gândindu-se că nu sunt suficient de buni, că nu vor fi acceptați de ceilalți, că vor greși și se vor face de râs sau alte gânduri intruzive și greu de gestionat, indiferent de vârstă.
Chiar și la începutul liceului apare o fărâmă din anxietatea de separare. Aceasta se leagă atât de teama adolescentului de “nou”, dorindu-și să rămână acasă, în mediul lui, cu părinții lui; cât și de despărțirea de colegii din clasele primare și necesitatea de adaptare în alte anturaje.
Cum ne putem ajuta copiii, în mod real și eficient?
-> În primul rând, validându-le emoțiile!
Indiferent că vorbim despre un copil care este în grupa mică, sau despre un adolescent care urmează să înceapă liceul, nevoia de validare a emoției este prezentă!
Adesea, o fraza precum “E normal să te simți așa!” e suficient pentru a crea sentimentul de siguranță.
-> Creează ritualuri de despărțire scurte și clare.
Un exemplu potrivit copiilor de grădiniță și clase primare: “Stickerul revederii” – pentru acest joculeț este nevoie de cateva stickere și un caiet. În fiecare dimineață, copilul primește un sticker de care trebuie să aibă grijă până la venirea părintelui după el. Când aceștia au părăsit curtea școlii, stickerul va fi lipit în caiet, în semn de “Ești în siguranță! Nu o să te uit aici!”.
Astfel, copilul va dobândi prin joc siguranța că te vei întoarce după el!
În cazul adolescenților lucrurile funcționează diferit. Ei au nevoie să audă și să înțeleagă siguranța venită din partea părintelui. Astfel, un salut personalizat și o urare precum: “Am încredere în tine. O să-i dai pe spate!” – poate salva o zi!
-> Discută din timp revenirea la grădiniță/școală și nu evita subiectul, indiferent cât de mult fuge copilul de discuție.
Adaptează la discuții serioase sau comunicare prin joacă, în funcție de vârstă.
-> Fii un model calm pentru copilul tău.
Indiferent cât de grele sunt diminețile, păstrează-ți calmul! Astfel, copilul tău va pleca spre școală calm, cu mintea limpede și fără un boost de anxietate matinală.
-> Nu în ultimul rând, ascultă-l!
Chiar dacă îți repetă de zeci de ori aceeași teamă, ascultă-l! Vorbește și implică-te în viața copilului. În acest fel îl înveți să nu își ascundă trăirile de tine, reușind să-i câștigi încrederea!
Până la urmă, începutul anului școlar nu e doar despre ghiozdane și uniforme, ci și despre emoții!
Începutul anului școlar aduce o primă lecție: comunicarea și înțelegerea propriilor copii.
Dacă îi sprijinim cu răbdare, dacă le ascultăm temerile și dacă le suntem alături pas cu pas, adaptarea la grădiniță, respectiv la școală, devine mai ușoară.
Fiecare pas făcut singur îi ajută pe copii să devină mai puternici! Rolul nostru este să rămânem sprijin din spatele cortinei!
Tu cum ți-ai pregătit copilul pentru noul an școlar?
