Medhouse banner

Ministerul Justiției prezintă clarificări în cazul minorelor Sara și Tiana Samson, aflate în custodia Suediei

Date:

Clarificările Ministerului Justiției înaintea manifestației publice de susținere a familiei Samson

În contextul manifestației publice pentru susținerea familiei Samson, anunțată pentru data de 20 iunie 2026, Ministerul Justiției prezintă o serie de clarificări referitoare la demersurile instituționale întreprinse până în prezent în cazul minorelor Sara Samson și Tiana Samson, cetățeni români aflați în custodia serviciilor sociale suedeze.

Încă din luna iulie 2023, după informarea transmisă de Ministerul Afacerilor Externe cu privire la situația celor două minore, Ministerul Justiției a urmărit îndeaproape evoluția cazului și a inițiat, în limitele competențelor sale legale, demersurile necesare pentru protejarea intereselor acestora și aducerea lor în țară.

„În toată această perioadă, Ministerul Justiției a colaborat permanent cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), Ministerul Afacerilor Externe și autoritatea centrală din Regatul Suediei, în cadrul mecanismelor europene de cooperare aplicabile în materia protecției copilului.

În calitatea sa de autoritate centrală desemnată pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2019/1111 al Consiliului, Ministerul Justiției a inițiat și susținut demersuri având ca obiect transferul procedurilor privind măsurile de protecție în România și analizarea posibilității ca cele două minore să beneficieze de îngrijire pe teritoriul României, fie în cadrul familiei naturale sau familiei extinse, fie prin intermediul sistemului român de protecție a copilului.

Pe parcursul ultimilor ani, Ministerul Justiției a desfășurat un dialog instituțional constant cu autoritățile suedeze competente. În acest sens, au fost realizate peste 75 de demersuri oficiale, atât în scris, cât și prin consultări directe și videoconferințe, prin care au fost solicitate informații privind situația minorelor, clarificări referitoare la măsurile dispuse și identificarea unor soluții conforme cu interesul superior al copilului.

Ministerul Justiției a urmărit cu atenție informațiile rezultate din activitatea consulară desfășurată de Ambasada României în Regatul Suediei, inclusiv concluziile vizitelor efectuate la minore în cursul anului 2025. Aspectele semnalate cu privire la starea fizică și psihică a acestora, la condițiile de plasament și la eventualele riscuri la care ar putua fi expuse au făcut obiectul unor solicitări repetate de clarificări, adresate autorităților suedeze”, transmite Ministerul Justiției.

Situația familiei Samson a fost analizată în cadrul unei cooperări instituționale extinse și astfel, în perioada 7–10 iulie 2024, o delegație mixtă, formată din parlamentari români, Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Președintele ANPDCA și un Secretar de stat din Ministerul Justiției, s-a deplasat în Suedia, în continuarea demersurilor pentru reintegrarea celor două minore în familie.

„Ulterior, a fost redactată o scrisoare comună a Ministrului Justiției și a Ministrului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, adresată Ministrului Afacerilor Externe al Suediei, în care se reiterează solicitarea de identificare a unor soluții care să ia în considerare principiul interesului superior al copiilor.

În pofida eforturilor constante ale autorităților române, cooperarea cu structurile locale responsabile de măsurile de protecție s-a confruntat în repetate rânduri cu dificultăți. Autoritatea centrală suedeză a precizat în mod constant că deciziile privind situația minorelor aparțin exclusiv serviciilor sociale locale, aflate în coordonarea autorităților administrative locale, iar numeroase solicitări de informații și clarificări formulate de partea română nu au primit răspunsuri.

Având în vedere evoluțiile semnalate în cazul celor două minore și preocupările exprimate de autoritățile române cu privire la starea acestora, Ministerul Justiției a considerat necesară informarea Administrației Prezidențiale asupra situației și asupra demersurilor realizate până în prezent, inclusiv din perspectiva aplicării normelor europene relevante și a protecției cetățenilor români aflați în străinătate.

Ministerul Justiției consideră necesar să sublinieze faptul că toate acțiunile întreprinse în acest caz au fost realizate cu respectarea strictă a competențelor stabilite de legislația națională și de obligațiile asumate de România în cadrul cooperării judiciare internaționale”, au mai transmis reprezentanții Ministerului Justiției.

Astfel, Ministerul Justiției a utilizat și va continua să utilizeze toate instrumentele de cooperare aflate la dispoziția sa pentru identificarea unei soluții care să permită aducerea celor două minore în România și reintegrarea acestora într-un mediu care să corespundă interesului lor superior, cu respectarea cadrului juridic aplicabil.

„De asemenea, Ministerul Justiției precizează că, în vederea identificării unei soluții juridice concrete privind situația celor două minore, a solicitat Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) transmiterea referatului de anchetă socială realizat pentru domiciliul declarat de familia Samson în România. Acest document este strict necesar pentru evaluarea opțiunilor legale aplicabile, inclusiv reintegrarea în familia naturală, plasamentul în familia extinsă sau alte măsuri de protecție care pot fi dispuse în România.

De asemenea, la data de 17 iunie 2026, Ministerul Justiției a propus autorității centrale suedeze organizarea unei videoconferințe în perioada 25–26 iunie 2026, în vederea stabilirii detaliilor unei viitoare reuniuni de lucru la Stockholm.

Autoritățile suedeze au răspuns pozitiv solicitării noastre și au indicat posibilitatea organizării acestei vizite la finalul lunii august 2026.

Pe această cale, Ministerul Justiției își reafirmă angajamentul ferm de a continua demersurile necesare, în cooperare cu instituțiile competente din România și Suedia”, se mai arată în comunicatul emis de Ministerul Justiției.

Și Patriarhia Română a reacționat în cazul celor două minore de cetățenie română aflate în custodia serviciilor sociale din Suedia, exprimându-și sprijinul pentru eforturile instituționale de aducere în țară a copiilor și de reîntregire a familiei.

„Suntem solidari cu familia Samson şi ne alăturăm demersului Senatului României către Statul Suedez pentru repatrierea în România a celor două fiice ale familiei Samson, astfel încât să fie create condiţiile necesare pentru restabilirea convieţuirii celor două surori alături de părinţii şi de fraţii lor mai mici”, transmite Patriarhia Română.

Mai mult, Senatul României a adoptat luni, 15 iunie, o declarație oficială prin care solicită autorităților suedeze să reanalizeze de urgență situația celor două minore și să permită reunificarea familiei. Documentul a fost adoptat cu 94 de voturi pentru.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

„Ziua Universală a Iei” – Creatoare de ii din toată țara vin la Constanța pentru a prezenta cămașa cu altiță

Eveniment dedicat portului tradițional pe platoul Muzeului de Artă...

Măsuri de protecție a populației: Cum să evităm tragediile la scăldat în această vară

Recomandările ISU Ialomița pentru prevenirea riscului de înec în...