Oncoria Med

Accident rutier pe DN 15B, la Petru Vodă! Două mașini implicate și o persoană încarcerată

Date:

Victimă extrasă dintre fiarele contorsionate: Intervenție contracronometru a pompierilor din Poiana Teiului

În această dimineață, în jurul orei 08:10, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs pe DN 15B în satul Petru Vodă din comuna Poiana Teiului, în care au fost implicate două autoturisme în care se aflau patru persoane.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului și IPJ.

Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că, în urma accidentului rutier, o persoană era încarcerată într-unul dintre autoturisme. Celelalte persoane implicate în accident erau deja evacuate și nu au necesitat îngrijiri medicale.

Cu ajutorul echipamentelor specifice din dotarea autospecialei, pompierii au acționat pentru extragerea victimei din autoturism, după care au predat-o echipajului SMURD.

Victima, o femeie în vârstă de 27 de ani, a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SMURD, după care a fost transportată la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

De asemenea, pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

Sursă foto: ISU Neamț

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare